Dragi părinţi, veniţi acasă din Afganistan!

Copiii vor să le afle, dar nu au de unde. Poveştile care ajung la ei din lumea asta neînţeleasă a sportului românesc au legătură cu fotbalul. Fotbal şi atât. N-am mai scris de multă

Copiii vor să le afle, dar nu au de unde. Poveştile care ajung la ei din lumea asta neînţeleasă a sportului românesc au legătură cu fotbalul. Fotbal şi atât.

N-am mai scris de multă vreme. De ani buni. Aşa că, pentru început, voi scrie pornind de la un editorial nepublicat ( n.r. articol scris în 2003, cu ocazia CM de atletism de la Paris) pentru copii şi tineri, cei despre care Liiceanu spunea că sunt în stare de orice, pentru că n-au ce pierde, sunt neşantajabili. Aceiaşi tineri care cândva riscau totul să facă sport şi să iasă din sărăcie.

Dar iată rândurile pe care le-am pus pe hârtie în 2003: Azimi Lima (foto) din Afganistan. Iată un nume care a făcut înconjurul lumii în prima zi a Campionatelor Mondiale de atletism. Şi nu datorită performanţelor sportive.

Stângace la aşezarea în blocstarturi, unde a avut nevoie de ajutorul a doi oficiai pentru a se dumiri cum se pleacă într-o cursă de 100 de metri, ea a alergat pe această distanţă în 18.37, cea mai bună performanţă din carieră!!!

Nu-şi permite deja banalii pantofi cu cuie, pe care performerii îi schimbă cu nonşalanţă, fugind pe pista celebrei arene pariziene în pantaloni lungi. A acordat interviuri pentru multe posturi de televiziune, inclusiv canalului BBC.

A vorbit într-o engleză poticnită, dar extrem de sigură pe sine. Reporterul a fost mai mult decât îngăduitor. Modestă în exprimare şi foarte fericită, alergătoarea din ţara pustiită de război a vorbit despre încercarea vieţii sale. Dintr-o lume pe care uneori ne e chiar teamă să o cunoaştem, Azimi ne-a arătat tuturor că "a ieşi la Lima-n" poate fi o stare de spirit. Şi, poate nu întâmplător, numărul ei de concurs a fost…1!

Copiii au nevoie de poveşti, iar părinţii nu au timp să le spună. Copiii vor să le afle, dar nu au de unde. Poveştile care ajung la ei din lumea asta neînţeleasă a sportului românesc au legătură cu fotbalul. Fotbal şi atât. Tinerii de azi nu sunt mai răi decât cei de ieri.

Expresia: "pe vremea mea…" îmi dă fiori. Paradoxal, în lumea blogurilor şi a internetului, una pe care o poţi descoperi într-o clipă, tinerii găsesc din ce în ce mai greu story-uri adevărate. Ca şi fătuca din Afganistan, al cărei chip mă urmăreşte în fiecare zi când trebuie să editez ştiri anoste autohtone, copiii noştri au nevoie de cineva să-i scoată la Lima-n.

Acel cineva nu e tocmai în Afganistan, ci la doar un pas sau la o respiraţie distanţă de ei. Sunt cei care-i trezesc dimineaţa, le dau bani de maşini, de ţoale sau ca să scoată fetele în oraş. Dragi părinţi, veniţi acasă din Afganistan!