Doina Melinte: „Cu o viaţă dezordonată nu poţi avea rezultate“

Şefa sportului românesc pledează pentru pregătirea centralizată şi ştiinţifică a atleţilor, avertizând că altfel ne aşteaptă un viitor sumbru. Universiada de la Bucureşti, din 1981, a fost competiţia la care s-a afirmat mai întâi Doina Melinte. Trei ani mai târziu, la Los Angeles, atleta avea să devină campioană olimpică în aceeaşi probă de 800 de metri, performanţa aceasta fiind dublată de „argintul“ de la 1.500 d

Mai apoi, timp de un deceniu, a câştigat titluri continentale şi mondiale, fiind mereu la concurenţă cu prietenele sale Maricica Puică şi Fiţa Lovin. După retragere a condus DJTS Bacău, iar de anul trecut se află în fruntea sportului românesc. Întrebată dacă i-a fost mai uşor ca sportivă să-şi atingă obiectivele, Doina Melinte a răspuns fără să clipească: „Da, pentru că acum eu depind de ceilalţi". 

„Adevărul": Dacă ar fi să facem o comparaţie între atletismul din anii '80 şi cel de acum de ce credeţi că România nu mai are atât de mulţi campioni olimpici şi mondiali câţi erau atunci?

Doina Melinte: România a avut mari campioni, sportivi care au rezistat în marea performanţă mai mult timp, unii chiar şi două cicluri olimpice. Numărul lor a fost, într-adevăr, mai mare, dar nu pot să spun că acum nu există atletism la noi. Nu mai avem nume atât de mari, sportivi care să meargă la un campionat mondial, european şi să ştim că se întorc sigur cu medalie.

Care a fost secretul generaţiei dumneavoastră?

Noi, şi mă includ şi pe mine, am fost o generaţie care am rezistat mult timp la vârf. Pe mine mă întrebau dacă sunt maşină românească. Alţii, de afară, concurau două-trei sezoane, se odihneau un an sau doi, iar apoi reveneau. Noi, în schimb, mergeam la concursuri non-stop. Din 1981 până în 1993 am rezistat în topul mondial. Şi la 1.500 de metri, şi la 800. Iolanda Balaş, Lia Manoliu, Maricica Puică, Fiţa Lovin, Vali Ionescu, Alina Astafei, alte şi alte atlete au fost nume care au rezistat în înalta performanţă.

Acum, medaliile vin de la veteranele Nicoleta Grasu şi Constantina Diţă sau de la Marian Oprea.

Pe Nicoleta Grasu o pot compara cu sportivele din generaţia noastră. Ea a apărut la vârf la începutul anilor '90 şi este şi acum în topul mondial. La judo, Alina Dumitru a luat titlul continental. M-am bucurat mult pentru ea fiindcă după Jocurile Olimpice a avut numai probleme. Şi la canotaj s-a retras Elisabeta Lipă, însă avem o generaţie tânără care anul trecut a fost pe podium la Mondiale şi la Europene.

Cum se poate explica această situaţie?

Canotajul şi-a pus la punct foarte bine sistemul de pregătire. Ne înşelăm amarnic crezând că putem face sport de mare performanţă cu o viaţă dezordonată! Dacă nu se va menţine linia pregătirii centralizate, ştiinţifice, în cantonamente, nu vom mai avea performanţă. Eu aşa am făcut. Plecam din Bacău la jumătatea lunii octombrie, mă întoarceam după campionatele europene sau mondiale de sală, din martie, stăteam câteva zile acasă, iar apoi până în septembrie eram din nou la antrenamente, plecată. Asta era viaţa mea. Mi-am asumat riscurile, sacrificiile, dar am făcut mare performanţă.

Condiţiile de antrenament şi de concurs din anii '80 erau mai bune decât cele de astăzi?

Cred că atleţii din ziua de astăzi au prea multe pretenţii şi dau mai puţin. Noi doream foarte mult să ne afirmăm. Eu, ca studentă, mă trezeam la ora şase şi făceam primul antrenament până la cursuri. Terminam la două şi la patru eram din nou pe stadion. Şi nu ceream nu ştiu ce condiţii sau cantonamente.

Unele ţări au naturalizat atleţi africani. Noi n-am putea face asta?

Cu ce să-i plătim? Noi nu avem puterea să facem asta. Nu vedeţi că noi nu avem o sală polivalentă, multifuncţională...

Legat de faptul că nu prea mai vin copiii la sport. Pe dumneavoastră cine v-a atras spre stadion?

Când eram în clasa a treia, la Cluj, am fost selecţionată la Şcoala de balet. Mie mi-a plăcut sportul de mică, însă l-am început cu adevărat, foarte târziu, în clasa a zecea.

Dacă nu făceaţi atletism care dintre celelalte sporturi v-ar fi atras?

Am început la liceu cu handbalul. Am câştigat un cros la Bistriţa. M-a văzut un antrenor, Ioan Zanca. A venit şi m-a chemat la antrenamente. Atletismul este un sport greu. La noi iei cursa şi o duci până la sfârşit! Nu greşeşti o pasă şi vine altcineva pentru a repara eroarea ta.

V-aţi fi dorit ceva din sport şi nu aţi obţinut?

Nu. Campioană şi vicecampioană olimpică sunt. Campioană mondială de două ori şi campioană europeană de cinci ori sunt. Am doborât recorduri mondiale. Sunt foarte mulţumită de ce am realizat.

O întâmplare neplăcută din vremea când eraţi sportivă...

La Roma, la Campionatele Mondiale, în 1987, n-am luat medalie. Am terminat pe locul patru. Am fost dezamăgită. Şi după două săptămâni au prins-o dopată pe câştigătoare şi aşa am luat bronz...

Oamenii cum v-au privit când eraţi campioană?

Şi atunci mi se cereau autografe. Acum primesc mesaje de la fani din străinătate. Unii îmi cer autografe. Sunt încă în memoria oamenilor.

Când a fost mai uşor pentru dumneavoastră? Când eraţi sportivă sau după aceea, când aţi devenit conducător în sport?

Atunci când făceam sport. Ca atletă, tot ceea ce făceam depindea în mare măsură de mine. Iar acum, dacă vreau să fac ceva, în sport, depind numai şi numai de alţii.

„În '84 s-a zvonit că vreau să fug din ţară!"

Doina Melinte este o cititoare fidelă a paginilor de sport de la „Adevărul“ 

Ce amintiri aveţi de la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, din 1984?

Eu am fost şi la ediţia din 1980, însă n-am prins finala. Am fost a noua şi deasupra mea s-a tras linia. La Los Angeles am plecat de acasă cu dorinţa de a fi campioană olimpică. Am luat cu mine o casetă cu un cântec pe versurile lui Adrian Păunescu, "Rugă pentru părinţi". Eu am concurat abia în ultima săptămână. Am stat acolo o lună şi ceva. Eram disperată. În fiecare zi se luau medalii şi mă întrebam când va fi şi rândul meu. Şi a venit!

Era o rivalitate atunci între dumneavoastră şi Gabriela Dorio. Şi la Universiada din 1981 v-aţi luptat cu ea. De asemenea, cu Maricica Puică.

Duelul cu Dorio a fost la debutul meu pe plan internaţional, la Universiada de la Bucureşti. Eu am câştigat la 800, iar ea la 1.500. Cu Maricica am concurat la 1.500 de metri, iar cu Fiţa Lovin la 800. Noi eram foarte bune prietene până la stadion. Acolo, fiecare se descurca aşa cum putea. Îmi amintesc că am fost în Elveţia, la un concurs unde se adunau toţi campionii. La 800 de metri eram eu, Kratokvilova şi Fiţa. Înaintea oricărei curse îmi analizam adversarele. Şi m-am luptat cu Kratokvilova pe grătar! Şi a venit Fiţa şi ne-a bătut pe amândouă.

Atunci când aţi fost în America aţi simţit vreodată că sunteţi urmărită? Vi s-a sugerat să nu vorbiţi cu persoane străine?

Au fost probleme. Eram urmăriţi. Eu îi datorez participarea unui om, nu ştiu cum îl cheamă, că a murit. Din câte am aflat mai târziu, eu nu trebuia să mă deplasez la Los Angeles. S-a spus că voi rămâne acolo. Eu îmi iubesc ţara, familia, nu m-am gândit niciodată să plec de aici. Îmi amintesc că în 1983, la Edmonton, aveam nişte bani la mine. Am vrut să cumpăr un pardesiu, cu două sute de dolari. Şi n-am putut, că erau securiştii după mine. Şi m-am dus la avion, am urcat şi mi-am tras o haină peste faţă. Stăteam la geam. Şi am adormit. La un moment dat, m-am trezit, m-am ridicat şi am întrebat de ce nu plecăm. Şi nu plecam pentru că mă căutau pe mine (râde).

Ştiu că aţi participat pe vremuri la un circuit de concursuri în America. Mai există?

Nu, a dispărut chiar acum din cauza crizei financiare. Mai sunt doar patru concursuri din cele la care am luat parte.

Se spune că aţi câştigat o sumă importantă la acele concursuri şi că aţi primit-o după mult timp.

Aşa este. Am primit banii, o sută de mii de dolari, după retragere. Şi am plătit impozit la ei şi în America, şi în România.

V-aţi amânat retragerea din acest motiv?

Nu, nici vorbă! În 1993, când m-am retras, nimeni n-a crezut. Am considerat că e bine să mă retrag în glorie, că tot ceea ce mi-am propus am realizat. În plus, voiam să am un copil. 

Doina Melinte

Data naşterii: 27 decembrie 1956 *
Locul naşterii: Hudeşti (judeţul Botoşani)
Doctor în educaţie fizică şi sport
Maestră emerită a sportului (1994)
 
Palmares ca atletă

-Jocurile Olimpice: aur la 800 m, argint la 1.500 m (Los Angeles 1984)
-Campionate Mondiale în aer liber: bronz la 1.500 m (Roma 1987)
-CM indoor: aur la 1.500 m (Indianapolis 1987, Budapesta 1989)
-Campionate Europene în aer liber: bronz la 1.500 m (Stuttgart 1986)
-CE indoor: aur la 800 m (Milano 1982, La Haye 1989), aur la 1.500 m (Pireu 1985, Budapesta 1988, Glasgow 1990), argint la 800 m (Goteborg 1984), bronz la 1.500 m (Geneva 1992)
-Jocurile Mondiale Universitare: aur la 800 m (Bucureşti 1981)
-Campionate Naţionale: 10 titluri
-Recorduri mondiale: 4 (cel de la o milă este în vigoare din 1990)
-Recorduri europene: 13 (în sală)

* este născută în realitate la 16 decembrie, însă în acte apare date de 27 decembrie.

„Femeile trebuie să lupte mai mult decât bărbaţii pentru a reuşi"

Iolanda Balaş se zbate pentru sportul românesc

Care e secretul reuşitei femeilor la atletism?

Bărbaţii au facilităţile lor. Femeile trebuie să lupte mult mai mult decât ei. Îmi amintesc că prin anii '90 am însoţit-o pe doamna Iolanda Balaş pe la firme în Bacău, la Piatra Neamţ, să cerem bani pentru a începe Casa Atletismului Românesc. Şi statul a intervenit, însă doamna Iolanda a avut cea mai mare contribuţie în strângerea banilor necesari.

Din acest motiv spuneam că federaţiile conduse de femei au avut mai mereu rezultate la noi. Un exemplu este doamna Pascu la scrimă.

Corect! Femeile duc mai multe greutăţi decât bărbaţii. Eu cred că, dacă ai fost mare sportiv de performanţă, atunci când te retragi, când ai glorie, n-ai cum să dormi. Eu sunt săgetătoare, iar doamna Iolanda la fel. În acte sunt trecută ca fiind născută la 27 decembrie, dar eu sunt născută, în realitate la 16.

Credeţi în horoscop?

Făcând comparaţie cu alte persoane, chiar cred.

Aţi călătorit prin toată lumea. Unde v-aţi simţit bine?

La Los Angeles! Am fost la Hollywood şi la Disneyland. Când eşti sportiv însă nu prea savurezi. Gândul este la concurs, la antrenament, la cum să te odihneşti.

Aţi fost în vizită la Papa Paul al II-lea. Ce aţi simţit atunci?

Eu i-am dus cadou un ou de struţ pictat de un copil de la Liceul de Artă din Bacău. Papa Ioan Paul al II-lea m-a privit. Au fost momente unice! Era ceva divin acolo. Doamna Iolanda Balaş s-a ocupat de acea vizită. Noi am fost într-o vizită privată. Au fost atunci mai multe campioane olimpice. Gabi Szabo, Mihaela Peneş, Viorica Viscopoleanu, Maricica Puică.