Dinamoviştii calificaţi la Olimpiadă au indemnizaţii de efort mărite cu 50%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Indemnizaţiile de efort pentru 27 dintre sportivii CS Dinamo, calificaţi până în acest moment la JO de la Londra, au crescut cu 50 la sută în urma semnării parteneriatului cu SCC Erbaşu, societatea urmând să-i premieze şi în cazul obţinerii unor performanţe la competiţia olimpică.

Preşedintele CS Dinamo, Elisabeta Lipă, a precizat că 27 de sportivi ai clubului din Şoseaua Ştefan cel Mare vor beneficia de indemnizaţiile suplimentare: "Sunt 27 de sportivi pe care Erbaşu îi susţine financiar. Aceasta se concretizează într-o indemnizaţie de efort lunară până la Jocurile Olimpice, urmând ca apoi să vină şi partea premierilor. Sperăm să scoatem din visteria societăţii cât mai mulţi bani. În această perioadă toată lumea suferă din pricina banilor şi poate asta se simte mai grav în lumea sportului. E de apreciat că în astfel de momente mai sunt persoane care se gândesc la sport".

Potrivit unui comunicat al clubului din Şoseaua Ştefan cel Mare, sportivii dinamovişti calificaţi până în acest moment la Jocurile Olimpice de la Londra sunt următorii: Constantina Diţă, Nicoleta Grasu, Mihai Donisan, Sergiu Ursu, Angela Moroşanu, Ancuţa Bobocel, Marian Oprea (atletism), Bogdan Juratoni (box), Nicoleta Albu, Camelia Lupaşcu, Adelina Cojocariu, Andreea Boghian, Talida Gidoiu (canotaj), Victor Mihalachi, Lazăr Dumitrescu, Ştefan Vasile, Ionuţ Mitrea, Iuliana Paleu (kaiac-canoe), Flavius Koczi, Cătălina Ponor, Diana Bulimar (gimnastică), Valeriu Calancea (haltere), Corina Căprioriu, Dan Fâşie (judo), Alexandru Dolniceanu, Rareş Dumitrescu, Gelu Zalomir (scrimă), Alin Moldoveanu (tir), Horia Tecău, Victor Hănescu (tenis).

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite