Dansatorii noştri cuceresc lumea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campionii naţionali la dans standard, Rareş Cojoc şi Katarzyna Kapral, şi-au pus în vitrină încă un trofeu de la unul dintre cele mai prestigioase concursuri din circuit, desfăşurat săptămâna trecută la Los Angeles.  Cu cele 178 de puncte primite în urma aurului cucerit peste Ocean, perechea română a urcat pe poziţia 32 în clasamentul mondial, fiind cei mai bine clasaţi „tricolori“.

Sunt cei mai buni în România la categoria standard, iar la sfârşitul săptămânii trecute, Rareş Cojoc şi partenera sa, Katarzyna Kapral, au fost şi cei mai buni din lume într-unul dintre cele mai importante concursuri de dans sportiv, desfăşurat la Palm Desert, din vecinătatea Los Angelesului. „Sunt bucuros că am reuşit o performanţă frumoasă câştigând toate cele cinci dansuri. Este atât o satisfacţie personală, cât şi bucuria că am reuşit să-mi reprezint ţara aşa cum se cuvine", ne-a spus Rareş.

Nu se află la prima experienţă de acest gen, anul trecut câştigând şi la Montreal un concurs asemănător, dar emoţiile cântării imnului naţional şi mulţumirea unui rezultat care să-i încununeze munca nu le poate descrie în cuvinte. În spatele fiecărui succes se află un adevărat mecanism care e pus în mişcare de foarte, foarte multă muncă. Cel mai important lucru este să vezi progresul în dans, să gândeşti pozitiv, să înveţi să te cunoşti, să învingi, să fii modest în faţa victoriei. Dacă sunt întrunite toate aceste condiţii, întregul mecanism ar trebui să funcţioneze perfect.

De asemenea, pregătirea psihologică reprezintă un alt element de bază. Până la urmă, cei mai puternici sunt învingători. Din fericire, la Palm Desert am fost noi cei care am reuşit să avem cel mai bun punctaj", a adăugat campionul. România a fost urmată pe podium de campionii Canadei, care au fost răsplătiţi cu medalia de argint, iar locul 3 a fost câştigat de o pereche din Belarus.

Au urcat până pe locul 32 în clasamentul mondial

După performanţa de la Palm Desert, Rareş Cojoc şi Katarzyna Kapral au primit 178 de puncte în clasamentul mondial, urcând zece locuri, până pe poziţia a 32-a. „Sper să urc în viitorul apropiat cât mai sus", îşi exprimă dorinţa Rareş, care a strâns în cariera sa zeci de trofee internaţionale.

„Când eram la tineret, cel mai bun rezultat a fost medalia de bronz obţinută la Grand Slamul de la Stuttgart. La adulţi, anul trecut, am reuşit să obţin o altă victorie de mare importanţă la Montreal. Calificarea în sferturile de finală la Campionatul Mondial şi European, precum şi la United Kingdom Championships sau la British Open, ultimele două fiind considerate cele mai importante concursuri din dansul sportiv, reprezintă rezultatele de excepţie pentru mine şi unice până în acest moment pentru România", enumeră dansatorul cele mai importante rezultate ale sale.

„Suntem ca frate şi soră"

O alintă Kasia. Rareş şi Kasia formează un cuplu pe ringul de dans din iunie 2005. Se ştie că legătura permanentă dintre dansatori este un ingredient esenţial în a face performanţă la dans sportiv. La ei este mai greu, având în vedere că ea este din Polonia. Cu toate acestea, cei doi fac mari eforturi de a fi mult timp unul lângă altul. Însă apropierea lor nu s-a transformat într-o relaţie de cuplu dincolo de activitatea profesională. „Cred ca relaţia dintre mine şi Kasia este specială. O consider foarte apropiată, o persoană cu care vorbesc deschis orice, încercând în permanenţă să ne completăm unul pe celălalt. Noi suntem ca frate şi soră şi pot să afirm că funcţionează bine. Ea nu s-a mutat în România, deşi suntem aproape tot timpul împreună", mai spune Rareş.

După izbânda de peste Ocean, Rareş şi partenera sa au revenit în ţară şi au intrat deja la antrenamente, deoarece în lunile ce vor urma îi aşteaptă alte provocări. „În perioada 16-21 august va avea loc Grand Slam-ul de la Stuttgart, iar în septembrie se va disputa Grand Slamul de la Los Angeles", încheie campionul.

Frumuseţea, primul lucru după care eşti arbitrat

Dansul sportiv este unul dintre cele mai elegante sporturi, în care frumuseţea contează. Ringul devine în timpul competiţiilor podiumul pe care se mişcă pe ritmuri bine alese adevărate fotomodele. „Ca şi în orice sector al vieţii, imaginea contează. Este primul lucru după care eşti judecat sau arbitrat, în cazul dansului. Cred că termenul mai apropiat este bunul-gust. Idealul ar fi ca cele două să se întrepătrundă. Dansul este rezultatul unei manifestări interioare care îi conferă de fapt întreaga frumuseţe. Fiecare om este frumos în felul lui", mai spune Rareş.

Adversara lui Rareş şi Kasia pe plan naţional, partea feminină de la perechea Ramon Zedan şi Cătălina Filip a fost aleasă să reprezinte România la Miss Universe, însă a refuzat pentru a se putea dedica dansului sportiv.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite