Creşa lui Michael Schumacher

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rosberg, Glock, Sutil, Hulkenberg, Heidfeld, alături de Vettel, au debutat în lumea curselor de circuit în perioada în care Schumacher era idolul unei ţări întregi. 

Anul 1994. Michael Schumacher câştiga primul titlu de campion mondial. Undeva, în sud-vestul Germaniei, în micuţul oraş Heppenheim, un puşti pe nume Sebastian Vettel alesese deja care Michael, dintre cei trei idoli ai săi, vrea să fie atunci când va fi mare.Vocea îl trădase în încercarea de a deveni următorul rege al muzicii pop. În lipsa unei mingi şi a unui panou şansele de a deveni cel mai bun baschetbalist al planetei, precum Jordan, s-au redus drastic.

Îi rămânea astfel un singur Michael. Cel care tocmai explodase pentru Benneton în Formula 1 în timp ce micuţul Sebi dădea primele sale ture cu kartul pe un circuit omologat, după ce bătuse toate cărările posibile din curtea casei părinteşti cu minikartul primit cadou la trei ani.

Anul 2010. Germania domină grila din acest sezon cu un total de şase piloţi, punându-l la socoteală şi pe septuplul campion mondial. Adică un sfert din totalul celor care iau startul cursă de cursă. Iar aici se adaugă şi Nick Heidfeld, pilotul de rezervă al celor de la Mercedes GP, care ridică la şapte numărul piloţilor germani din Marele Circ.

Nico Rosberg, Timo Glock, Adrian Sutil, Nico Hulkenberg, alături de „Bubi Schumi", aşa cum l-a numit presa germană pe Vettel, au debutat în lumea curselor de circuit în perioada în care Michael Schumacher era idolul unei ţări întregi, concurând de pe picior de egalitate cu fotbaliştii.

Iar efectul pe care l-a avut marele campion asupra tinerilor germani se vede acum în Formula 1. Dacă altădată britanicii, italienii, francezii sau brazilienii dominau, cel puţin la număr, Marele Circ, acum a venit rândul nemţilor. Toţi crescuţi la „creşa lui Michael Schumacher".

Hulkenberg chiar la propriu, având în vedere că are acelaşi manager pe care l-a avut şi septuplul campion mondial, pe Willi Webber.

Aşa cum pe vremuri fetiţele de la noi îşi doreau să fie ca Nadia şi România a avut apoi mai departe generaţii întregi de campioane, la fel nemţii aşteaptă acum ca măcar unul dintre toţi aceşti „Bubi Schumi" să devină campion mondial pentru a scrie mai departe legenda.

Iar marele câştig al revenirii lui Michael Schumacher este în primul rând impactul pe care îl are asupra tinerilor piloţi, fie ei germani sau de alte naţii. Poate că toţi cei care au devenit pasionaţi de Formula 1 odată cu succesele „kaiserului" şi care i-au savurat fiecare viraj şi fiecare depăşire, sunt acum dezamăgiţi de evoluţia neamţului. După ce l-ai văzut câştigând cursă de cursă, e greu de acceptat că acum trebuie să aştepţi cu înfrigurare fiecare weekend pentru a vedea dacă termină măcar în puncte.

Însă simplul fapt că un tânăr de 25 de ani, Nico Rosberg, are 3-0 în primele trei curse în faţa septuplului campion mondial cu acelaşi material de concurs, este o victorie pentru Schumi. Iar mulţumirile venite deschis din partea lui Rosberg sau a puştiului de 19 ani Jaime Alguersuari, cu care s-a duelat roată la roată în Australia, sunt alte victorii. Care nu fac decât să dezvolte o nouă dimensiune a „Regelui" în istoria competiţiei.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite