Românii au dat bine cu pumnul la gala K1 de la Novi Sad

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Serbia a avut loc în aceste zile o gală profesionistă de K1, thai-boxing şi arte marţiale mixte, la care au participat luptători din Croaţia, Macedonia, Muntenegru, Bulgaria, România şi ţara gazdă.

Delegaţia română a fost formată din trei sportivi, conduşi de Alin Fălcuşan (Knockdown Timişoara - antrenor principal) şi Ionuţ Pucă (Power Gym Craiova - antrenor secund), iar comportarea acestora a fost meritorie.

Emanuel Vintilă (Knockdown) a luptat, în deschidere, cu un sportiv debutant de la cel mai puternic club de muay-thai din Serbia şi a câştigat prin KO în prima repriză.

Paul Creţiu a disputat cel mai frumos meci al galei,  cu Zoran Baculov, fratele renumitului Mişa Baculov, luptătorul K1 numărul unu al Serbiei. „Pentru Zoran a fost meciul de retragere şi arbitrii au dat decizie favorabilă acestuia, 2-1. Paul a demonstrat însă că are un potenţial imens, prin care ţinteşte la cel mai înalt nivel“, a precizat Ionuţ Pucă.

În fine, craioveanul Marian Şerban l-a avut ca adversar pe sârbul Gojko Vukovic. După un debut furtunos al sportivului de la Power Gym, luptătorul sârb nu a respectat indicaţia de stop a arbitrului, aplicând o serie de lovituri în timp ce Marian se afla la sol, astfel că olteanul a câştigat prin descalificarea adversarului.

Pentru Marian Şerban a fost primul meci la profesionişti în cadrul unei gale internaţionale cu un nivel foarte bun, el fiind şi primul care reprezintă Oltenia în circuitul K1.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite