Civilizaţia sportului: Gladiatorii crampoanelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pasiune, bani, alcool, droguri, sex, toate ingredientele sunt reunite în criza morală pe care o cunoaşte sportul – rege.

Din momentul în care banul şi-a făcut intrarea în sport, acesta şi-a schimbat faţa. Oamenii care nu au nici-un raport direct cu sportul, dar care vor să câştige cât mai mult întind spre el mâinile avide. Îi numim „agenţi". Aceştia devin „manageri personali" ai vedetelor şi de fiecare dată când deschid gura este pentru a cere bani. Pentru orice: apariţia în persoană a starului, reportaje despre el, interviuri la televiziune etc. Aceasta este funcţia agenţilor şi ei joacă un rol din ce în ce mai mare în sportul profesionist.

Dacă gentlemenii englezi care au autorizat prima dată ca fotbaliştii să primească bani ar fi putut prevedea ce  se va întâmpla în secolul XXI, ar rămâne năuciţi. Nebunia este în mod sigur singurul cuvânt care poate califica creşterea salariilor şi a primelor, amploarea  transferurilor (vânzare-cumpărare) jucătorilor.

Pasiune, bani, alcool, droguri, sex, toate ingredientele sunt reunite în criza morală pe care o cunoaşte sportul - rege. Cluburile din prima ligă engleză se vând nababilor care le folosesc pentru a-şi îmbunătăţi imaginea. Pentru a-şi proteja starurile, antrenorii închid ochii la abaterile disciplinare, la nopţile prelungite petrecute în localuri sau la etalarea bogăţiei.

Adoraţi de suporteri, aceşti gladiatori ai crampoanelor, cei mai mulţi dintre ei foarte tineri, fără mari calităţi intelectuale, pentru că au abandonat şcoala înainte de majorat, cred că sunt în măsură să treacă peste toate barierele morale interzise.

P.S. Orice asemănare cu ceea ce se vede în fotbalul românesc nu este deloc întâmplătoare.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite