Citeşte o analiză fabuloasă a gimnasticii româneşti, scrisă de corespondentul "Adevărul" de la Jocurile Olimpice

Echipa feminină de gimnastică a României seamănă cu o broască ţestoasă. Înaintează încet, meticulos, atentă la fiecare mişcare. Atunci când simte un pericol în jurul ei, ceva care să-i pună existenţa sub semnul întrebării, se retrage sub carapace precum o făceau soldaţii lui Alexandru Macedon în acea falangă protejată de scuturi.

În timpul concursului olimpic pe aparate de duminică, Sandra Izbaşa a dus o luptă cu ea, în primul rând, şi mai puţin cu cele şapte adversare. Gimnasta trebuia să se autodepăşească pe sine, să-şi facă săriturile cât mai exact, să le împingă spre perfecţiune. Semăna cu un alpinist care urcă spre vârf atent la fiecare pas pe care îl face, conştient că orice greşeală este sinonimă cu o cădere în hău.

Ieşită la încălzire, Sandra m-a observat în spatele parapetului din spatele covorului de elan. Şi-a ferit imediat privirea şi nici eu n-am încercat în vreun fel să-i distrag atenţia. M-am abţinut să o încurajez. Avea cine să o facă - din tribună se auzea, din când în când, câte un "Hai, Sandra!". Izbaşa nici măcar n-a tresărit. Părea că se află sub un clopot de sticlă. Evita să se uite și spre cele cu care se lupta pentru "aur". "Nu m-am uitat la săriturile americancei McKyla Maroney. Mi-am dat seama ce a făcut după cum a reacţionat sala", a recunoscut Izbaşa.

Aflat în afara zonei de concurs, Octavian Bellu a făcut câţiva paşi şi i-a transmis un ultim mesaj de încurajare. Oamenii de ordine l-au invitat afară pe antrenorul intrat în Cartea Recordurilor cu medaliile sale "fără număr". Acesta s-a conformat, dar a revenit mai apoi, de parcă ar fi uitat că nu avea voie acolo. Bellu stătea ca pe arcuri. Ce i-a spus Bellu? "Într-o asemenea finală acumulezi toate emoţiile pe care le au celelalte concurente. Vezi că unele fac, altele nu. I-am spus să nu se uite la celelalte. La ce fac ele, la note. Să-şi facă treaba aşa cum ştie ea mai bine. Să facă la fel ca acasă. Nici mai mult, nici mai puţin".

Emoţiile antrenorului au fost mari. Probabil mult mai mari decât ale Sandrei. "Şi-a stăpânit foarte bine emoţiile şi a câştigat. Pentru Sandra e o performanţă extraordinară ca după titlul olimpic de la Beijing, la sol, să câştige acum, la sărituri. Şi-a dovedit din nou abilităţile. Şi încă într-un concurs greu. Aţi văzut că presiunea şi emoţiile specifice unei finale le marchează chiar şi pe cele care mergeau, să spunem, fără probleme pe locul 1. Mă refer la gimnasta americană, care avea o săritură foarte grea, iar pe a doua o făcea foarte bine", a declarat, mai apoi, Octavian Bellu.

Bellu a convins-o că e făcută pentru sărituri

Izbaşa a făcut prima săritură. S-a înfipt în salteaua de aterizare, iar sala a izbucnit în urale, în aplauze. A urmat al doilea salt. Spectatorii şi-au ţinut respiraţia, timp de câteva fracţiuni de secunde cât a durat drumul spre cal şi revenirea pe sol a gimnastei române. "Sandra a stat", cum se obişnuieşte a se spune. Şi cei peste 15.000 de spectatori din North Greenwich Arena au aplaudat-o din nou. Şi mai frenetic ca prima oară. Spre deosebire de celelalte competitoare, care au avut probleme la aterizare, româncei i-a ieşit totul cum nu se poate mai bine. Ei, cea care căzuse la paralele, în concursul de calificare. "La acest nivel, orice aterizare mai puţin fericită te poate scoate de pe podium. Sandra a reuşit", a spus Bellu.

Campioana olimpică la sol din 2008 s-a retras apoi în zona în care se aflau antrenorul Lucian Sandu şi kinetoterapeutul Andreia Emilia Ianaşi. Au urmat secundele în care s-a decis nota pentru a doua săritură. A fost 15,000. Paradoxal, mai puţin decât la prima (15,383), dar suficient pentru ca Sandra să câştige medalia de aur. Gimnasta noastră a izbucnit în plâns. Lacrimile ei erau însă unele de bucurie. A fost îmbrăţişată pe rând de Lucian şi Andreia. Tatăl ei, aflat în tribună, i-a aruncat un steag tricolor. L-a observat apoi pe Bellu, care şi-a croit cu greu drum spre parapet, printre fotoreporteri. Gimnasta a făcut doi paşi spre antrenorul ei, cel despre care a spus mai apoi că i-a dat, împreună cu Mariana Bitang, curajul de a concura cu succes la sărituri, un aparat despre care se spunea, înaintea Jocurilor Olimpice, că nu este punctul nostru forte. "A trebuit să o conving să facă sărituri. Gimnastele care fac bine acest aparat sunt puternice, mai înalte decât e obişnuit. Şi Monica Roşu e pe acelaşi tipar. Am văzut în Sandra potenţialul fizic de a aborda acest aparat. Iată că nu m-am înşelat", a concluzionat Bellu.