UPDATE / VIDEO: Ce gafă! Spadasinelor le-a fost intonat Tricolorul la Europene!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizatorii Campionatelor Europene de scrimă de la Sheffield au pus din greşeală la festivitatea de premiere a probei de spadă pe echipe, în care România a câştigat medalia de aur, fostul imn naţional, "Trei Culori", sportivele coborând în semn de protest de pe scenă la îndemnul Anei Maria Brânză. Contactată de "Adevărul", Ambasada României la Londra consideră că incidentul este regretrabil, însă crede că greşeala nu a f

ORA 19.00. Informată asupra situaţiei de ziarul "Adevărul", Ambasada României la Londra a comentat astfel incidentul prin intermediul Primului Secretar, Bianca Mina:

"Este o eroare regretabilă, pentru care responsabilitatea aparţine în întregime organizatorilor evenimentului. Ambasada nu a fost invitată la ceremonia de premiere şi nici informată de către federaţia română de profil asupra acestui incident. Credem că reacţia delegaţiei sportive a României a fost justificată. Faptul că situaţia a fost corectată imediat, prin intonarea actualului Imn Naţional, iar organizatorii şi-au cerut scuze, dovedeşte că a fost vorba de o greşeală neintenţionată".

Ambasada României s-a folosit de acest prilej pentru "a felicita sportivele române care au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Campionatele Europene de scrimă".

De asemenea, s-a precizat că "organizatorii Campionatelor Europene de scrimă nu au solicitat Ambasadei noastre Imnul Naţional al Romaniei. De altfel, în cadrul competiţiilor sportive de nivel, instituţiile care le organizează (federaţii naţionale, europene sau internaţionale etc.)  au ca parteneri, cu care stabilesc detaliile participării,  federaţiile sau cluburile de profil din ţările respective. De aceea, de regulă, nu se adresează şi nu informează ambasadele".

Marţi seară, după ce au primit medaliile de aur, sportivele din România, Rusia şi Franţa s-au întors cu faţa spre catargul unde urmau să fie ridicate cele trei steaguri ale medaliatelor europene.După primele acorduri ale fostului imn naţional, compus de Ciprian Porumbescu, Ana Maria Brânză şi-a îndemnat coechipierele, Anca Măroiu, Simona Alexandru şi Loredana Iordăchioiu, să coboare de pe podium, spre surprinderea sportivelor din Franţa şi Rusia.

Spadasinele din România au refuzat să participe la poza de grup de după festivitatea de premiere alături de restul medaliatelor. În lipsa României, atât sportivele din Rusia, cât şi cele din Franţa, s-au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului şi au făcut poze.

În momentul în care pe scenă, în faţa podiumului de premiere, rămăsese doar delegaţia Rusiei pentru fotografii de grup, la staţia de amplificare a început să răsune actualul imn naţional, "Deşteaptă-te române!", sportivele pregătite de Dan Podeanu revenind pe scenă în aplauzele spectatorilor. Crainicul sălii i-a rugat pe spectatorii prezenţi să arate respectul cuvenit imnului naţional al României, însă acesta s-a auzit pentru doar 20 de secunde în boxe.

Când a coborât de pe scenă, Ana Maria Brânză a făcut semne dezaprobatoare la adresa organizatorilor competiţiei, care şi-au cerut scuze pentru eroarea comisă.

Echipa feminină de spadă a României, formată din Simona Alexandru, Ana Maria Brânză, Anca Măroiu şi Loredana Iordăchioiu, a câştigat medalia de aur la Campionatele Europene de scrimă de la Sheffield, după ce a învins, marţi, în finală, cu scorul de 45-31, reprezentativa Rusiei.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite