Cătălina a intrat în istoria gimnasticii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce a cucerit argintul la sol, Ponor face parte din cercul select al gimnastelor care au cel puţin cinci medalii olimpice în palmares. Ea a revenit spectaculos după o pauză de patru ani.

Cătălina Ponor are un psihic de fier! A dovedit-o în finala de la sol a Olimpiadei de la Londra. După păţania cu arbitrii de la bârnă, care i-au scos bronzul din buzunar, gimnasta de 25 de ani şi-a revenit rapid şi a făcut un concurs senzaţional la sol.

Cătălina Ponor a avut un exerciţiu perfect la sol, dar a primit nota 15.200, la o dificultate de 6.200, fiind notată cu 9.000 la execuţie. Sala a huiduit la auzul notei pe care a primit-o constănţeanca, mai ales că Alexandra Raisman, cea care i-a furat bronzul de la bârnă, primise 15.600, cu 9.100 la execuţie. Ce-i drept, americanca avusese o dificultate mai mare a exerciţiului, pornind de la 6.500. Astfel, Raisman a luat medalia de aur, Cătălina s-a ales cu argintul, iar bronzul i-a revenit rusoaicei Alia Mustafina, cu o notă de 14.900.

S-a retras în 2007

În vârstă de 25 de ani, Ponor a participat şi la Jocurile Olimpice 2004 din Atena, unde a câştigat trei medalii de aur, în concursul pe echipe, la bârnă şi la sol. După acea competiţie, ea a avut mai multe tentative de a se retrage din gimnastică, din cauza unor probleme de sănătate. În 2006, după Campionatul European de la Volos, a întrerupt antrenamentele, dar la sfârşitul anului a revenit însă în sală. În 2007, la Mondialele de la Stuttgart, a luat medalia de bronz cu echipa. Apoi, în urma unor investigaţii medicale a descoperit că are probleme la coloană, fapt care a determinat-o să se oprească.

a ratat o Olimpiadă

Dacă ar fi participat şi la Jocurile Olimpice de la Beijing, din 2008, Cătălina Ponor ar fi fost singura gimnastă din România cu trei Olimpiade în palmares. Ea s-a întors în sala de gimnastică la începutul anului 2011, după patru ani de pauză, când Octavian Bellu şi Mariana Bitang au revenit la cârma lotului naţional. Chiar şi aşa, Cătălina a adunat cinci medalii olimpice, performanţă ce o situează într-un cerc select condus de  Nadia Comăneci.

Izbaşa a căzut la aterizare

Ultima în concurs, Sandra Izbaşa, şi ea aflată sub o presiune extraordinară, după supernota lui Raisman, a riscat totul, ratând însă la ultimul element, după o evoluţie bună spre foarte bună până atunci. Astfel, Izbaşa, care era campioana olimpică en-titre la acest aparat, a fost notată cu doar 13.333, clasându-se pe locul 8. Ea rămâne însă performera delegaţiei României, cu o medalie de aur şi una de bronz.

Clasamentul all-time al gimnastelor din România la JO

- Nadia Comăneci (foto)  (9 medalii) 5 aur - 3 argint - 1 bronz
- Ecaterina Szabo (5 medalii)4 aur - 1 argint
- Daniela Silivaş (6 medalii)3 aur - 2 argint - 1 bronz
- Simona Amânar  (7 medalii) 3 aur - 1 argint - 3 bronz
- Cătălina Ponor  (5 medalii) 3 aur -  1 argint -1 bronz
- Lavinia Miloşovici  (6 medalii) aur - 1 argint - 3 bronz
- Sandra Izbaşa  (4 medalii) aur - 2 bronz
- Gina Gogean (5 medalii)2 argint - 3 bronz

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite