Câştigătoarea Cupei României primeşte 20000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă şi reprezentanţii celei mai importante firme producătoare de vin din România au ajuns la un acord pentru prelungirea partneriatului demarat în urmă cu trei ani, astfel că echipa care va câştiga ediţia din acest an a Cupei României va fi recomensată cu 20.000 de lei.

Ca şi la ediţia precedentă, valoarea totală a premiilor este de 38.000 de lei. În afară de câştigătoare, sponsorul va recompensa şi celelalte trei formaţii calificate în Final Forul Cupei României. Astfel, ocupanta locului doi va primi un cec în valoare de 10.000 de lei, echipa de pe locul al treilea – 5000 lei şi cea de pe locul 4 – 3000 de lei.

Final Forul acestei ediţii a Cupei României Murfatlar se va desfăşura, la sfârşitul acestei săptămâni, la Braşov, care a câştigat competiţia cu Galaţiul.

În pauza a doua a finalei, va avea loc o tombolă la care vor participa toţi cei care au achiziţionat un bilet de intrare. Câştigătorul va fi recompensat cu o cantitate de vin egală cu numărul de kilograme al norocosului spectator.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite