Buligan, erou în ţara lui Cervantes

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandru Buligan a cucerit la Beijing medalia de bronz cu naţionala masculină de handbal a Spaniei din postura de antrenor secund Fostul portar al naţionalei României, Alexandru Buligan,

Alexandru Buligan a cucerit la Beijing medalia de bronz cu naţionala masculină de handbal a Spaniei din postura de antrenor secund

Fostul portar al naţionalei României, Alexandru Buligan, este considerat un adevărat erou în Spania. El a obţinut bronzul olimpic cu această ţară, din postura de antrenor.

Reprezentativele Spaniei şi Islandei au reprezentat revelaţiile turneului final de la Beijing, reuşind să îşi adjudece bronzul, respectiv argintul olimpic. La succesul ibericilor şi-a adus contribuţia şi românul Alexandru Buligan.

Tehnicianul originar din Drobeta Turnu-Severin a deţinut până de curând funcţia de antrenor secund al acestei reprezentative, având ca principală atribuţie pregătirea portarilor. El nu este la prima performanţă cu naţionala ţării lui Cervantes.

Spania, condusă de Juan Carlos Pastor şi Alexandru Buligan, a reuşit în 2005 să câştige titlul mondial, realizând o surpriză uriaşă. În prezent, cuplul de antrenori Juan Carlos Pastor - Alexandru Buligan este la final de contract cu federaţia iberică.

"Contractul nostru a expirat după acest ciclu olimpic şi nu cred că se pune problema să ne prelungim înţelegerile. A fost o perioadă frumoasă, dar avem alte planuri. Oricum, la federaţia spaniolă vin alegerile în luna octombrie, aşa că nu ne rămâne decât să le urăm succes celor care vor veni după noi", a afirmat românul.

Spaniolii au sărbătorit locul trei ca aurul

Succesul obţinut de Spania în finala mică a Jocurilor Olimpice, 35-29 în faţa Croaţiei, a fost primit de iberici ca un titlu olimpic. Buligan consideră că secretul acestei victorii a constat în faptul că echipa sa a reuşit să-şi revină mai repede după şocul eliminării din semifinale (30-36 cu Islanda). "Am avut puterea să ne ridicăm, chiar dacă am fost destul de afectaţi de eşecul cu Islanda. Pentru noi a fost destul de greu, întrucât ne consideram favoriţi în faţa nordicilor, pe care îi bătuserăm în acest an de mai multe ori", a afirmat românul.

Este la al treilea bronz olimpic

Alexandru Buligan nu este la prima medalie olimpică. El a cucerit bronzul şi ca jucător, cu naţionala României, la Jocurile Olimpice din 1980 (Moscova) şi 1984 (Los Angeles). Ulterior, în 1990, Buligan a câştigat bronzul la Campionatul Mondial organizat de fosta Cehoslovacie, tot cu prima reprezentativă. Dar aceste succese nu reprezintă singurele sale performanţe.

Ca jucător, românul a câştigat Liga Campionilor cu Portland San Antonio, în 2001, după ce cu un an mai devreme ridicase deasupra capului trofeul care răsplăteşte deţinătoarea Cupei Cupelor. Ca antrenor, la nivelul echipei de club, "Buli" a cucerit Cupa Cupelor cu Portland San Antonio, dar şi două titluri naţionale în Spania.

"Fetele puteau mai mult la Beijing!"

Alexandru Buligan a vorbit şi despre prima reprezentativă feminină a României. Românul crede că tricolorele ar fi putut obţine o medalie, dar nu îşi explică căderea din ultima parte a competiţiei. "Sigur că România putea să obţină medalie la Beijing, dar acum este tardiv să discutăm despre ce era posibil.

Nu cred însă că vina le aparţine numai antrenorilor, aşa cum nu mi se pare corect ca doar aceştia să fie traşi la răspundere, aşa cum am auzit că se întâmplă." "Buli" s-a declarat încântat de evoluţia noii campioane olimpice, Norvegia, arătându-se impresionat de ceea ce au arătat nordicele în finala contra Rusiei.

Are încredere în tricolori

Bun cunoscător al handbalului internaţional, Alexandru Buligan se declară satisfăcut de succesul naţionalei masculine a României, care a reuşit să se califice, după ani de secetă, la Campionatul Mondial din 2009.
"Spaniolul" este convins că tricolorii vor avea prestaţii onorabile la această competiţie şi nu se sfieşte să
vorbească despre revirimentul handbalului din ţara noastră.

"Este clar că handbalul nostru începe să se ridice din nou, chiar dacă mai este mult până să ajungă din nou acolo unde îi este locul. Sunt mulţumit când văd că, după ani şi ani, începe să se vorbească din nou despre echipele de club din România, despre jucători şi despre echipa naţională. Este un început bun, iar dacă se va continua în felul acesta, vor apărea rezultate din ce în ce mai bune", susţine Buligan.

Pus în gardă de Steaua

San Antonio Portland ar putea să întâlnească Steaua în grupele Ligii Campionilor, asta cu condiţia ca militarii să obţină calificarea în grupele acestei competiţii. Antrenor secund al clubului din Pamplona, Buligan a vorbit despre posibila confruntare dintre cele două echipe.

"Îmi doresc ca Steaua să ajungă în grupele Ligii şi să joace împotriva noastră. Sigur că Portland San Antonio porneşte de departe cu prima şansă, dar noi vom trata cu multă atenţie cele două meciuri.

Ştiu ce a păţit Barcelona la Constanţa, aşa că nu ne vom permite să îi luăm de sus pe cei de la Steaua. Ca român, sper din tot sufletul ca Portland şi Steaua să se califice mai departe de faza grupelor, dar bucureştenii vor avea o misiune extraordinar de grea", a spus Alexandru Buligan.

Alexandru Buligan

Data naşterii: 22.04.1960
Locul naşterii: Drobeta Turnu-Severin

Palmares:

Ca jucător:

câştigător al Cupei României cu Poli Timişoara (1986)
medalie de bronz la Jocurile Olimpice din Moscova (1980) şi Los Angeles (1984)
medalie de bronz la Campionatul Mondial din Cehoslovacia (1990)
câştigător al Supercupei campionilor mondiali şi olimpici (1983)
câştigător al Ligii Campionilor cu Portland San Antonio (2001)
câştigător al Cupei Cupelor cu Portland San Antonio (2000)

Ca antrenor:

campion mondial cu Spania (2005)
locul trei cu Spania la Jocurile Olimpice de la Beijing
câştigător al Cupei Cupelor cu Portland San Antonio (2004)
campion al Spaniei cu Portland San Antonio
câştigător al Cupei Cupelor cu Portland San Antonio (2004)

Balici, la Zagreb

Ivano Balici, starul reprezentativei Croaţiei şi, până de curând, al celor de la Portland San Antonio, s-a transferat de la gruparea spaniolă la clubul croat Zagreb, astfel că nu va evolua împotriva Stelei. "Balici şi-a dorit mult să se întoarcă acasă şi nu l-am putut opri", a spus Buligan. Portland l-a transferat pe danezul Claus Jakobsen de la Ademar Leon.

Nu ar refuza România

Alexandru Buligan a mărturisit că nu ar refuza o ofertă venită din România, după ce îi va expira contractul cu Portland San Antonio. "Mie îmi expiră contractul anul viitor, în vară, iar din acel moment sunt deschis să tratez cu oricine, inclusiv cu o echipă din ţară", susţine "Buli". Românul a vorbit şi despre echipele de club din România. "Din ce se vede, lucrurile au început să meargă bine, iar formaţii precum Steaua, Constanţa şi Reşiţa au imagine bună." Buligan spune că urmăreşte handbalul din ţară prin intermediul presei, citind ediţiile on-line ale principalelor ziare din România. În plus, el păstrează legătura cu o serie de oameni de handbal din ţară, majoritatea foşti colegi de generaţie.

Savurez fiecare victorie şi apreciez fiecare trofeu. Sper să mă bucur în curând şi pentru tricolori.
Alexandru Buligan, fost antrenor Spania

Sigur că România putea să obţină medalie la Beijing, dar acum este tardiv să discutăm despre ce era posibil
Alexandru Buligan, fost antrenor Spania

Este clar că handbalul nostru începe să se ridice din nou, chiar dacă mai este mult până să ajungă din nou acolo unde îi este locul
Alexandru Buligan, fost antrenor Spania

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite