DRAMA unui fost mare sportiv. A venit la Bucureşti să sărbătorească dar a aflat că fiul său a căzut de la etajul patru.

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şoc în lumea sportului mondial. Un cunoscut mare sportiv traversează un moment greu chiar în timp ce se află la Bucureşti.

Serghei Bubka, ununl dintre cei mai mari atleţi ai lumii din toate timpurile, a fost invitat de Federaţia Română de Atletism la aniversarea a 100 de ani de la înfiinţarea ei, eveniment ce urmează să fie sărbătorit astăzi la Izvorani. Azi noapte însă, ucraineanul a primit o veste cumplită. Fiul său, Serghei Bubka jr, jucător de tenis, a căzut de la etajul patru al unui imobil din Paris.
Pompierii parizieni au precizat că Bubka, în vârstă de 25 de ani, a suferit multiple fracturi şi se află în stare gravă. Serghei Bubka se afla în apartamentul unui prieten după o petrecere şi conform unor surse din poliţie, tenismanul s-a trezit blocat în baie, a ieşit pe fereastră şi a încercat să ajungă în camera alăturată prin exterior când a alunecat şi a căzu

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite