La Beijing începe Olimpiada lui Bill Gates

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Povestea a început cu trei ani mai devreme, în aprilie 2005, la Berlin, atunci când federaţiile internaţionale de bridge, dame, şah şi go au pus bazele Asociaţiei Internaţionale a

Povestea a început cu trei ani mai devreme, în aprilie 2005, la Berlin, atunci când federaţiile internaţionale de bridge, dame, şah şi go au pus bazele Asociaţiei Internaţionale a Sporturilor Minţii (IMSA)

Luminile s-au stins de mult peste festivitatea de închidere a Jocurilor Olimpice de Vară de la Beijing. Şi comentariile despre efectele politice şi geopolitice ale Olimpiadei chineze au început să se audă din ce în ce mai slab.

Lumea are acum alte preocupări - criza georgiană sau cursa pentru Casa Albă, de pildă. Între timp însă, la Beijing, jocurile continuă. Canalul Eurosport transmite zi de zi din capitala chineză imagini de la Jocurile Paralimpice. Din 3 octombrie, timp de două săptămâni, tot la Beijing vor avea loc Jocurile Mondiale ale

Sporturilor Minţii, la cinci discipline: Bridge, Dame, Go, Şah şi Şah chinezesc. Nu este propriu-zis o întrecere olimpică - Olimpiada de Şah va avea loc anul acesta, în noiembrie, la Dresda. Deocamdată, desfăşurarea Jocurilor Mondiale ale Sporturilor Minţii la Beijing, în umbra marelui eveniment din luna august, conferă competiţiei doar ceva din spiritul olimpic.

Organizatorii speră însă la mai mult.Povestea a început cu trei ani mai devreme, în aprilie 2005, la Berlin, atunci când federaţiile internaţionale de bridge, dame, şah şi go au pus bazele Asociaţiei Internaţionale a Sporturilor Minţii (IMSA).

Organizaţia şi-a propus să includă sporturile minţii în cadrul mişcării olimpice. Iar guvernul chinez a susţinut chiar introducerea acestor întreceri în programul marii Olimpiade. Nu a fost posibil, într-o perioadă în care Comitetul Olimpic Internaţional (CIO) militează pentru o idee contrară: limitarea numărului de discipline şi de probe la acelea care au într-adevăr relevanţă şi acoperire la scara întregii lumi.

Astfel încât chinezii au reprogramat întrecerile sporturilor minţii pentru luna octombrie şi - dreptul celui care dă banii - au introdus în program şahul chinezesc, pe lângă cele patru discipline "fondatoare".

Organizatorii îşi propun nu numai integrarea acestor sporturi în mişcarea olimpică, dar şi creşterea notorietăţii şi vizibilităţii lor în civilizaţia modernă. În definitiv, cele cinci jocuri din program au o istorie milenară şi numără sute de milioane de practicanţi în întreaga lume.

Iar şansele ca sporturile minţii să câştige tot mai multă vizibilitate par a fi destul de bune, câtă vreme printre membrii comitetului de organizare a jocurilor mondiale de la Beijing se numără Jaques Rogge, preşedintele CIO, dar şi Bill Gates, ex-preşedintele grupului Microsoft, implicat acum în numeroase proiecte umanitare şi sociale.

Prima ediţie a Jocurilor Mondiale are deja un pic din grandoarea olimpiadelor moderne. Peste 3.000 de sportivi, oficiali şi jurnalişti sunt aşteptaţi la Beijing pentru acest eveniment. Vor fi şi români acolo. Delegaţia noastră cuprinde 28 de jucători, la şah, bridge şi go, de această ultimă disciplină legându-se şi cele mai multe speranţe.

România este campioană europeană pe echipe la go şi mai deţine, în ultimii patru ani, un titlu european la individual seniori şi un altul la juniori. Totuşi, la Jocurile Mondiale, românii vor da ochii cu adevăraţii maeştri din go - coreenii, chinezii şi japonezii. Deocamdată nimeni nu reuşeşte să se ridice la nivelul lor. Ceea ce înseamnă că o clasare pe locul patru în ierarhia mondială pe echipe ar echivala cu o mare performanţă.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite