Beatrice Câşlaru, înotătoarea completă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Triplă campioană europeană în 2000 şi vicecampioană olimpică în acelaşi an, Beatrice Coadă-Câşlaru are 18 medalii la competiţiile internaţionale de top. Expertă în probele de bras şi mixt, brăileanca a reuşit performanţe senzaţionale şi cu ştafetele României, fiind considerată cea mai complexă sportivă din istoria înotului autohton.

„Nu am mai dat niciun interviu de şase ani, am multe de spus!", îşi începe zâmbind povestea Beatrice, care duce în prezent o viaţă liniştită în sânul familiei, departe de lumina reflectoarelor.

Ascensiunea lui Beatrice a început odată cu Europenele de juniori din 1989, când brăileanca devenea dublă campioană continentală. Doi ani mai târziu, la doar 16 ani, Câşlaru făcea furori la CE de seniori de la Atena, cucerind patru medalii de argint la 200 metri mixt, 400 metri mixt, 200 metri bras şi 400 metri liber.

Contrar aşteptărilor, succesul de la Atena nu a fost urmat de o hegemonie a româncei pe plan mondial. După şapte ani, marcaţi doar de o singură medalie de argint la CE bazin scurt din 1996 de la Rostock, Câşlaru se maturizează şi revine în elită cu trei medalii de argint la întrecerile continentale din 1998 de la Istanbul. Brăileanca se decide apoi să plece în Franţa cu gândul de a-şi îndeplini marele vis al carierei: o medalie olimpică.

Anul 2000, momentul ei de glorie

Condiţiile excelente de pregătire din Hexagon şi ambiţia de a se autodepăşi o ajută apoi să demonstreze tuturor talentul imens de care dispune. Câşlaru cucereşte trei medalii de la aur la Europenele de la Helsinki din 2000 la 200 metri mixt, 200 metri bras şi cu ştafeta de 4x200 metri liber. Forma ei extraordinară se menţine şi la JO de la Sydney, acolo unde brăileanca urcă de două ori pe podium.

„A fost un an de graţie. Experienţa din Franţa m-a ajutat mult. Am găsit acolo o altă mentalitate, o altă atitudine faţă de sport decât la noi. Dacă în România mai eram dată afară ocazional din bazin pentru că începea programul cu publicul, acolo am avut, în schimb, parte de un tratament total diferit", explică Beatrice Coadă-Câşlaru.

Este femeie de afaceri

image

Argintul cucerit la JO 2000, în proba de 200 metri mixt, este cel mai preţios trofeu al lui Beatrice 

Retrasă după JO de la Atena din 2004, Câşlaru a rămas doar tangenţial în domeniul nataţiei. Ea deţine împreună cu soţul ei o firmă de distribuţie de echipament sportiv, specializată în comercializarea costumelor de baie şi a produselor pentru înotul de performanţă.

„Suntem reprezentanţii în România a unei firme germane, care îmbracă înotători de top pe plan mondial. Noi căutăm şi aici nişte copii talentaţi, pe care să îi sponsorizăm, să îi îndrumăm în carieră şi care să devină ulterior imaginea noastră, dar, din păcate, nu am găsit încă pe cineva care să se încadreze în profilul unui potenţial mare campion", afirmă fosta campioană europeană.

Nu agreează combinezoanele moderne

Deşi a dispărut de câţiva ani din lumina reflectoarelor, Beatrice este încă la curent cu ce se întâmplă în lumea nataţiei şi se uită la competiţiile internaţionale atunci când treburile casnice îi mai permit acest lucru.

„Mă mai uit la televizor la concursurile importante. Nu sunt însă de acord cu aceste combinezoane moderne. E adevărat că ele îmbunătăţesc performanţele, dar nu toţi sportivii din lume au resursele financiare să şi le procure şi atunci apare un decalaj artificial între competitori. Nu este o chestiune tocmai fair-play", spune Câşlaru, care este bucuroasă că aceste echipamente s-au interzis.

Comparaţie între generaţii

Beatrice locuieşte acum cu familia la Brăila, oraşul ei natal. În sezonul estival, înotătoarea se mută însă pe litoral, unde are un apartament. Distanţa faţă de Bucureşti o împiedică să se gândească la o funcţie administrativă în cadrul federaţiei. „Nu mă văd nici în postura de antrenoare, deoarece aş trece totul prin filtrul meu şi aş avea probabil pretenţii ca cei mici să fie exact ca mine. Aş face probabil doar cursuri de iniţiere, dar nu aş lucra niciodată cu sportivi de performanţă", ne dezvăluie tripla campioană europeană.

De altfel, Câşlaru subliniază că decalajul valoric dintre generaţia ei şi cea actuală este unul imens. „Condiţiile din urmă cu două decenii erau infinit mai ridicate. Statul ne ajuta cu medicaţie, bazinele erau mai bine întreţinute şi copiii mergeau mai des la cantonamente în străinătate. La concursurile de juniori participau sute de copii, iar acum abia de se mai umplu culoarele la unele probe. Sunt puţini aceia care mai sunt dispuşi să facă compromisurile generaţiei noastre. De aceea, după retragerea lui Răzvan Florea şi a Cameliei Potec, situaţia înotului nostru nu va fi prea roză".

Mai Înoată doar pentru întreţinere

Nevoită să renunţe la înot şi din cauza unei insuficienţe suprarenale, Beatrice a rămas şi cu ceva probleme la coloană după încheierea carierei. „Sportul de performanţă dăunează grav sănătăţii", afirmă ironic fosta campioană.

Câşlaru recunoaşte că a avut chiar o tentativă de revenire după retragerea din 2004, dar lipsa susţinerii din partea autorităţilor române a determinat-o să abandoneze acest proiect. În prezent, fosta înotătoare mai merge la bazin doar pentru a se repune la punct cu condiţia fizică după sarcină.

„Fac cam cinci antrenamente pe săptămână ca să mai dau jos din kilograme. Mai în glumă, mai în serios, dacă mă reapuc de înot acum, în şase luni cred că pot câştiga detaşat unele probe de la Campionatul Naţional deoarece din spate nu vine mai nimic", afirmă tranşant vicecampioana olimpică de la Atena.

Este proaspătă mămică

După o carieră îndelungată şi marcată de sacrificiile atât de necesare sportului de mare performanţă, Beatrice Coadă-Câşlaru a decis să se retragă după Jocurile Olimpice de la Atena, din 2004. Avea 29 de ani şi ar mai fi putut continua probabil câţiva ani, dar ea consideră că momentul retragerii a fost unul bine ales.

image

„Am ştiut când să zic stop. M-am retras cu două medalii la gât şi nu am niciun regret. După aceea, viaţa mea s-a schimbat total şi prioritatea mea sunt acum cei doi copii ai mei: Alexandru, în vârstă de cinci ani, şi Matei, care va împlini un an pe 14 aprilie. Cei mici îmi ocupă aproape tot timpul liber, dar sunt fericită pentru că mi-am dorit mult să duc o viaţă cât se poate de normală", afirmă multipla campioană europeană.

Carte de vizită

- Data şi locul naşterii: 20 august 1975, Brăila
- Argint la CE Atena din 1991 la 200 metri mixt, 400 metri mixt, 200 metri bras şi 400 metri liber
- Argint la CE Rostock (bazin scurt) din 1996 la 400 metri mixt
- Argint la CE Istanbul din 1998 la 200 metri mixt, 400 metri mixt şi 200 metri bras
- Triplă campioană europeană la Helsinki în 2000 la 200 metri mixt, 200 metri bras şi cu ştafeta de 4x200 metri liber
- Argint la CE Helsinki din 2000 la 400 metri mixt
- Bronz la CE Helsinki din 2000 cu ştafeta de 4x100 metri mixt
- Argint la 200 metri mixt şi bronz la 400 metri mixt la JO de la Sydney în 2000
- Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Ofiţer în 2000
- Bronz la CM Fukuoka din 2001 la 400 metri mixt
- Bronz la CE Madrid din 2004 la 200 metri mixt

PROFIL DE CAMPION

Este căsătorită cu un culturist

Beatrice a fost antrenată în ultimii ani ai carierei de Eduard, soţul ei. Fost campion balcanic la culturism şi practicant al atletismului, acesta a obţinut ulterior o specializare în înot şi a mai pregătit câţiva sportivi de top ca Simona Păduraru sau Dragoş Agache.

A refuzat plecarea în SUA

La fel ca mulţi alţi campioni români, Câşlaru a primit de-a lungul anilor oferte să se stabilească peste Ocean. Brăileanca spune însă că nu a fost atrasă niciodată de stilul de viaţă al americanilor şi a preferat mereu să-şi petreacă vacanţele în Italia, Franţa sau Grecia.

Băiatul cel mare adoră înotul

Alexandru (5 ani) este deja înnebunit după apă. Deşi fosta triplă campioană europeană nu doreşte mai deloc să-l vadă pe acesta înotător profesionist, Câşlaru jr merge deja săptămânal la bazin şi este scos cu greu din apă de căre părinţii săi.

ADEVĂRUL CAMPIONILOR

Doina Sava: „A făcut enorm pentru înotul românesc!"

Beatrice a avut o carieră îndelungată şi prestigioasă, lucru pe care puţini îl mai pot realiza în nataţia modernă. Cred că principalele ei calităţi au fost determinarea, ambiţia de a se autodepăşi şi capacitatea de a munci. A concurat în probe dificile, în probe de mixt, care uzează mult corpul uman şi, cu toate astea, nu a cedat niciodată. Un mare merit în performanţele sale îl are şi soţul ei, Eduard, care a început să o pregătească într-un moment ceva mai dificil al carierei ei. Lui i se datorează faptul că a ştiut s-o motiveze să continue atunci când alte fete probabil s-ar fi lăsat de sport.

Cu toate că a cucerit multe medalii de-a lungul anilor, momentul ei de glorie a fost cu siguranţă Olimpiada din 2000. Să cucereşti două medalii la un astfel de concurs nu este la îndemâna oricui. Beatrice a făcut enorm pentru înotul românesc şi mă bucur pentru ea că a ştiut apoi când să se retragă. Îşi dorea mult o familie şi a reuşit şi pe plan personal, dovadă fiind cei doi copii minunaţi pe care îi are.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite