BASCHET: Miodrag Perisici demis de la Otopeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul principal al echipei de baschet CS Otopeni, sârbul Miodrag Persici a fost demis astăzi din funcţie de conducerea clubului din cauza rezultatelor nesatisfăcătoare din ultima perioadă.

În ciuda faptului că Otopeni a câştigat meciul din etapa a 18-a a Diviziei A, disputat sâmbătă, cu BCMUS Piteşti, scor 72-67, conducerea clubului nu este mulţumită de jocul prestat de echipă, în ciuda investiţiilor făcute. "Au fost mai multe nemulţumiri legate de activitatea lui Miodrag Perisici. Am avut o discuţie cu el şi am hotărât să încetăm colaborarea", a declarat pentru Adevărul directorul executiv al clubului CS Otopeni, Mugur Porumbacu.

CS Otopeni se află în acest moment pe locul 8 în clasamentul Diviziei A, ultimul care asigură prezenţa în playoff, cu 10 victorii şi 7 înfrângeri. Campania de transferuri din acest an a echipei de lângă aeroport a inclus "nume grele" din Divizia A precum jucătorii campioanei CSU Asesoft Ploieşti, Bojan Obradovici (MVP-ul sezonului 2006-2007) şi internaţionalul român Adrian Blidaru. De asemenea în pauza de iarnă a sosit la echipă şi LeVar Seals, fostul star al vicecampioanei "U" Mobitelco Cluj Napoca.  

Miodrag Perisici a mai fost indepărtat o dată de la Otopeni în pauza de iarnă, în cele din urmă însă conducerea clubului revenind asupra deciziei. Perisici a antrenat în România pe "U" Mobitelco Cluj Napoca timp de două sezoane şi jumătate, ajungând în sezonul 2005-2006 în finala campionatului naţional şi cea a Cupei României, ambele pierdute în faţa rivalilor de la Asesoft Ploieşti.

CS Otopeni va fi condusă până la finalul acestui sezon de actualul antrenor secund, sârbul Milan Nisici.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite