Amiralul Ivan Patzaichin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ivan Patzaichin, un simbol al olimpismului românesc
Ivan Patzaichin, un simbol al olimpismului românesc

Într-un clasament al celor mai medaliaţi sportivi români din istoria Jocurilor Olimpice, dominat de Nadia Comăneci (5 titluri), în primele zece locuri se află un singur bărbat: Ivan Patzaichin.

Reprezentantul unui sport greu, caiac-canoe, şi unul dintre puţinii performeri de la noi căruia i s-a ridicat statuie.  Om al Deltei - s-a născut la Mila 23, în 26 noiembrie 1949 -, Patzaichin şi-a petrecut copilăria în barcă, toţi ai lui, ca de altfel şi ceilalţi oameni ai acelor locuri, câştigându-şi existenţa din pescuit. A avut noroc, după cum a recunoscut-o chiar el, să fie recomandat la Dinamo de câţiva oameni ai Deltei care erau medaliaţi la competiţiile internaţionale. Aşa a ajuns în lotul de caiac-canoe al clubului bucureştean pe care l-a servit timp de 43 de ani, dintre care în 18 ca sportiv.

Obişnuit să muncească din zori de zi până în miez de noapte, lui Ivan Patzaichin nu i-a fost deloc greu să se adapteze vieţii de sportiv. A muncit din greu la antrenamente, dornic să arate de ce este în stare, atent să nu le trădeze încrederea celor care puseseră o vorbă bună pentru el. Iar succesele nu au întârziat să apară.

A vâslit cu pagaea ruptă la JO din 1972

În 1968, la ediţia mexicană a Jocurilor Olimpice, Patzaichin a cucerit primul titlu. A concurat în canoea de dublu, pe distanţa de 1.000 de metri, alături de Serghei Covaliov, unul dintre idolii săi. „Mi-am dorit să fiu ca el", recunoştea Ivan, care avea să obţină apoi alte trei medalii de aur (München 1972, Moscova 1980 şi Los Angeles 1984). 

În 1972, la Jocurile Olimpice din oraşul bavarez, Ivan Patzaichin a fost protagonistul unei întâmplări rarisime. Participa la calificările pentru proba sa preferată, cea de canoe 1 pe 1.000 de metri. La puţin timp după start, pagaea s-a rupt, iar campionul român a semnalat acest lucru - regulamentul preceda întreruperea cursei dacă un astfel de incident se petrece în primii 30 de metri.

Organizatorii n-au observat şi n-au intervenit. Aşa că Patzaichin a fost nevoit să vâslească cu pagaea ruptă! A terminat cu o întârziere de trei minute de primul sosit, în aplauzele spectatorilor. A făcut contestaţie, a intrat în recalificări, iar apoi a câştigat şi finala.

Încearcă să promoveze frumuseţile Deltei

Devenit antrenor, în 1985, a contribuit la obţinerea altor succese, inclusiv olimpice pentru România - elevii săi au cucerit peste 150 de medalii la JO, CM şi CE, fiind, din acest punct de vedere, alături de Octavian Bellu, unul dintre antrenorii de top plan mondial.

În ultimii ani, Ivan

Patzai­chin i-a dedicat timpul promovării Deltei Dunării şi a frumuseţilor acestei zone unice în Europa. A pus bazele unei fundaţii, a organizat competiţii anuale şi a conceput o ambarcaţiune proprie pe care a botezat-o „canotcă", ea fiind o combinaţie între canoe şi lotcă. Recent, a fost lansată şi o linie vestimentară sport care îi poartă numele.

Recunoscut drept unul dintre cei mai mari campioni ai secolului al XX-lea, în 1990 Comitetul Internaţional Olimpic i-a acordat cea mai înaltă distincţie a acestui for, „Colanul de Platină". Maestru Emerit (1968) şi Internaţional al Sportului (1982), Antrenor Emerit (1991), Ivan Patzaichin a primit Ordinul Naţional „Serviciul Credincios" în grad de Ofiţer (2000), Ordinul „Meritul Sportiv" clasa I (2008) şi Decoraţia Regală „Nihil Sine Deo" (2010).

29 de medalii a cucerit Ivan Patzaichin la Jocurile Olimpice şi Campionatele Mondiale, dintre care 13 au fost de aur.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite