Alunecare printre fanioane
0
Copiii până la 14 ani schiază pentru agrement, fiind perioada în care acumulează primele noţiuni de bază ale schiului profesionist. Tot echipamentul folosit de sportivi este făcut în funcţie de proba, înălţimea şi greutatea celui care îl poartă.
Chiar dacă sezonul rece a început să fie din ce în ce mai scurt, pasionaţii de sporturi pe zăpadă găsesc întotdeauna timp şi metode de a ajunge să le practice. Văzut în trecut ca un sport artistocrat, schiul a prins în mrejele sale din ce în ce mai mulţi adepţi. Nici astăzi nu este un sport prea ieftin.
Astfel că, pe pârtiile din ţară şi străinătate, odată cu căderea primei zăpezi, cu mic, cu mare se îngrămădesc spre munte. Cei care au deja microbul mişcării hibernale ţin cu orice preţ ca şi cei mici să înveţe să schieze.
Acesta este primul pas spre marea performanţă. „Până la 14-16 ani nu putem vorbi de performanţă, ci mai degrabă de o acumulare de cunoştinţe. Fetele fac mai devreme acest pas, iar băieţii mai târziu. La Cluburile Sportive Şcolare copiii sunt împărţiţi pe trei niveluri: începători, mediu şi avansaţi. De obicei, ultimii transformă pasiunea într-o competiţie organizată", spune Puiu Gaspar, secretar general al Federaţiei Române de Schi şi Biatlon, de curând intrat în Comitetului Executiv de la COSR.
Echipament în funcţie de înălţime şi greutate
Faţă de schiul de agrement, schiul profesionist suferă mari modificări începând cu preţurile, dar şi materialele folosite. Copiii care vor să înveţe să schieze pe pârtiile publice scot din buzunar între 400 şi 1.000 de lei. Aici intră doar indicaţiile şi atenţia antrenorului, fără niciun fel de echipament.
„La schiul de performanţă totul se schimbă. Dacă la agrement poţi lua orice fel de schi există pe piaţă, odată ce practici acest sport la nivel înalt, schiurile şi costumul sunt făcute în funcţie de proba, înălţimea şi greutatea la care participă cel care le poartă. În schi se toarnă nişte plăci pentru a ajunge la greutatea optimă, beţele sunt diferite, totul este personalizat", mai spune oficialul de la forul de specialitate.
Schiul este considerat unul dintre cele mai scumpe sporturi, un echipament depăşind 2.000 de euro. „Numai schiurile costă între 600 şi 1.500 de euro", aminteşte Gaspar.
Cu o infrastructură săracă în pregătirile pentru schi, sportivii români apelează de cele mai multe ori la cele din străinătate.
Doar două pârtii pentru antrenament
În afară de cea din Parâng şi cea de la Valea Dorului din Sinaia, România nu mai are nicio bază specifică de pregătire. „Cele mai multe nu sunt dotate cu cele necesare pentru siguranţa sportivului, cum ar fi plasele. Mai sunt cele deschise publicului larg, însă printre turişti nu mai e nicio pregătire. Sperăm să se mai amenajeze ceva cu Festivalul Olimpic al Tineretului European, pe care ţara nostră îl va organiza în 2013", mai spune oficialul FRSB.
Cum alegeţi schiurile pentru copii
- alegeţi lungimea corectă de schiuri ţinând cont de înălţimea, greutatea şi abilitatea copilului. Schiurile mai scurte sunt mai uşor de controlat.
- alegeţi schiuri pentru munte. Există şi schiuri speciale, cu mijlocul mai subţire, însă ele nu sunt necesare pentru a schia mai bine.
- un schi rigid nu este ideal pentru copii. Căutaţi un schi care se îndoaie un pic când presiunea este aplicată în centru.
- schiurile trebuie să se îndepărteze într-o formă convexă, formând un spaţiu între ele, în timp ce vârfurile şi cozile se ating.