Acei români care au uimit o lume întreagă
0
Succesele României în atletism, handbal şi rugby n-au fost deloc întâmplătoare. Sportivii noştri şi antrenorii lor au inventat scheme şi procedee tehnice prin care au surprins lumea sportului internaţional. Chiar dacă nu dispune de baze foarte moderne, sportul românesc şi-a clădit succesele din deceniile trecute pe inteligenţa sportivilor şi antrenorilor săi.
Fără să fie cei mai grozavi şi deştepţi oameni din lume, românii au jucat uneori un rol important în istoria umanităţii. Iar în această perioadă critică, în care se conbalizează adeseori minusurile celorlalţi şi lipsurile tuturor, ne amintim rareori de aceia care, prin invenţiile şi inovaţiile lor, au făcut ca viaţa noastră, a celor de azi, să fie, totuşi, mai bună. Uităm de toţi acei inventatori români pe care omenirea îi respectă. De Henri Coandă şi de al său motor cu reacţie. De Petrache Poenaru şi de tocul rezervor imaginat de el. De Justin Capră şi de rucsacul zburător pe care l-a inventat. De mulţi alţi români mai cunoscuţi dincolo de graniţe decât la noi (oare de ce?).
Sportul n-a făcut nici el excepţie şi, de mai bine de un secol, campioni şi antrenori de la noi şi-au pus amprenta asupra dezvoltării acestuia, reuşind fie performanţe deosebite, unele dintre ele de neimaginat până atunci, fie execuţii tehnice pe care nimeni înaintea lor nu le mai încercase.
Altitudinea, secretul alergătorilor de fond
Paula Ivan, Fiţa Lovin, Doina Melinte, Maricica Puică, Gabo Szabo, Violeta Szekely-Beclea (ordinea este alfabetică), iată câteva dintre marile campioane ale semifondului şi fondului din România. Rezultatele lor nu au fost deloc întâmplătoare. Pe lângă trudă şi talent, aceste sportive au beneficiat şi de metode de antrenament avangardiste. Iar una dintre ele o reprezenta pregătirea la altitudine.
Dublă campioană olimpică şi europeană, multiplă deţinătoare a recordului mondial la săritura în înălţime, Iolanda Balaş-Sotter crede că acesta a fost, pentru o vreme, secretul atletismului românesc. "Noi am introdus antrenamentele la altitudine. S-a întâmplat prin 1954-1955. Pregătirea pe munte, unde atmosfera este mai rarefiată, a avut efecte benefice în primul rând asupra atleţilot de la fond şi semifond. Atunci când coborau la nivelul mării, ei obţineau rezultate excepţionale. Doctorul Ioan Drăgan a scris şi o carte despre efectele pregătirii la altitudine. Noi am făcut două piste de tartan la Piatra Arsă, însă nu se compară cu ceea ce au realizat francezii, la Font-Romeu, sau spaniolii, în Pirinei. Ei au copiat după noi, însă au investit mulţi bani", ne spune preşedintele de onoare al Federaţiei Române de Atletism, după care adaugă că Nicolae Mărăşescu a fost unul dintre promotorii acestui gen de antrenamente.
Goluri din corner, efecte şi plutiri în aer
Handbalul este unul dintre sporturile de echipă extrem de îndrăgite la noi. Şi cum să fie altfel când această disciplină a fost dominată cu autoritate, decenii la rând, de români. Dublu campion mondial, Cristian Gaţu este singurul jucător de handbal din lume care a dat gol din corner! Şi nu unul, ci vreo 20. Şi nu oriunde, ci şi în meciuri de Cupa Campionilor sau Mondiale. "Nu scrieţi asta, căci nu vreau să par lipsit de modestie... Şi mă ajutau şi colegii, care îmi strigau când portarul nu era bine aşezat în poartă. Este adevărat că în handbal am fost foarte creativi. Noi am inventat aeriana şi marcajul om-la-om pe tot terenul", ne spune preşedintele Federaţiei Române de Handbal.
Reuşitele noastre în sportul cu mingea mică mai au însă o explicaţie dincolo de inteligenţa practicanţilor săi, şi anume calităţile fizice. Gaţu aminteşte de "efectul Maricel Voina", de "plutirile" lui Vasile Stîngă, Hans Moser şi Gheorghe Gruia. "Ei se înălţau să arunce şi mai rămâneau în aer, câteva clipe, după ce zidul advers cobora. Nu ştiu cum făceau...", ne spune cel care, în finala CM de la Paris, din 1970, câştigată cu 13-12 în faţa RDG-ului, a ţinut mingea ca în baschet pe finalul celei de-a doua repriză de prelungire...
Dropgol cu spatele şi „manevra 4x4"
Rugby-ul, definit prin cavalerism şi inteligenţă, este un alt sport în care românii şi-au dovedit iscusinţa şi în care deseori şi-au surprins adversarii prin elemente tehnice imprevizibile. Supranumit de britanici "Alexandru cel Mare", în timpul turneelor efectuate de selecţionata Bucureştiului în Insulă, Alexandru Penciu este socotit drept primul fundaş din lume care s-a intercalat în atacul pe treisferturi. Un alt reprezentant al liniilor de dinapoi, aflat de asemenea în clubul românilor care au învins Franţa, este Mihai Bucos, cel care, pe vremea când juca la Petroşani, a reuşit să marcheze dintr-un dropgol executat cu... spatele la buturi!
Faima "stejarilor" le-a adus-o însă, mai mereu, pachetul de înaintare. Preşedinte de onoare al Federaţiei, Viorel Morariu a introdus în jocul Griviţei "mişcarea 4x4", strategie folosită şi de alte echipe mai apoi. "După o grămadă ordonată, cei opt înaintaşi se rupeau în două grupuri. Patru dintre ei formau un mol, iar apoi mingea ajungea la ceilalţi patru, care stăteau în dreapta sau în stânga lor", ne spune flankerul căruia nu i s-a acordat un dropgol valabil în acel 6-6 cu Franţa, de la Toulouse, din 1963. O nedreptate şi mai mare avea să fie făcută "stejarilor" în 1981, la Bucureşti, când ei au pierdut la mare luptă (6-14) în faţa Noii Zeelande.
Atunci, pe final, arbitrul scoţian Allan Hosie a refuzat României un eseu pe care şi celebrii All Blacks l-au socotit valabil... „Valeriu Irimescu, antrenorul naţionalei, inventase o schemă căruia i se spunea berbecul. Aveam o lovitură de pedeapsă la cinci metri de buturile adverse, înaintaşii se retrăgeau la zece metri, se juca la mână, iar ei veneau grupaţi, în forţă, ca un tăvălug. Nu îi mai oprea nimeni", îşi aminteşte Viorel Morariu. Şi nici neozeelandezii n-au reuşit, însă arbitrul a dictat repetarea grămezii, decizie care nu se justifica. El trebuia fie să valideze încercarea, fie să dea mingea adversarilor...
"Am avut o şcoală de handbal, însă alţii au învăţat de la noi şi ne-au depăşit... Francezii şi spaniolii au venit şi s-au pregătit aici, iar apoi au aplicat ceea ce au văzut la noi."
Cristian Gaţu preşedinte FR de Handbal
Zeiţa gimnasticii şi artistul tenisului
Nadia a dat peste cap tabela de la Montreal din 1976, care a afişat nota 1.00 în loc de 10.00
Alături de Gică Hagi, Nadia Comăneci şi Ilie Năstase sunt cei mai cunoscuţi sportivi români în străinătate. Sportiva din Oneşti a obţinut primele note de 10 din istoria gimnasticii, iar campionul tenisului a brevetat lovituri din poziţii imposibile, inclusiv cu spatele la fileu.
Până în 1976 gimnastica mondială a fost dominată de şcoala rusă. Nimic surprinzător dacă ne gândim că acest sport, ca de altfel şi patinajul artistic, s-a inspirat deseori, în ceea ce priveşte coregrafia, din balet (iar în balet ruşii au excelat mai mereu). Cu puţin timp înaintea Jocurilor Olimpice de la Montreal, în concursuri avea să apară o fetiţă pe nume Nadia Comăneci.
La 14 ani, gimnasta din Oneşti avea să uluiască întreaga lume prin siguranţa şi graţia cu care a concurat, evoluţiile aducându-i nota 10. Şi nu o dată, ci de şapte ori. Că nimeni nu se aştepta la perfecţiune într-un sport atât de pretenţios precum gimnastica a dovedit-o faptul că tabelele electronice de afişaj din sala metropolei canadiene, nefiind proiectate să indice nota maximă, au arătat 1.00 la evoluţiile Nadiei... O dată ce au depăşit momentul de stupoare, spectatorii au înţeles că asistă la un moment istoric şi au răsplătit-o cu aplauze pe cea care avea să fie supranumită „Zâna de la Montreal".
Celebru şi îndrăgit peste tot în lume, Ilie Năstase şi-a clădit faima numai pe victoriile sale în turneele de Grand Slam de la Roland Garros şi Forest Hills, cât pe stilul său neortodox de a lovi mingea.
Într-un moment de răscruce al tenisului, când banii şi gloria tindeau să suprime plăcerea pentru joc, cel supranumit „Nasty" şi-a permis să râdă şi să glumească pe zgură, în iarbă. Şi să execute, spre deliciul publicului, lovituri cu spatele la fileu, printre picioare, aidoma celor pe care astăzi le mai vedem doar în „demonstrative". Rebel prin definiţie, Năstase a fost printre primii, dacă nu primul, dintre jucătorii de tenis care, în anii 70, au folosit racheta cu două rânduri de corzi, cu ajutorul căreia mingea lua traiectorii greu de intuit. Cu ajutorul ei, românul avea să-l umilească pe Guillermo Villas, la Aix-en-Provence, şi să întrerupă seria de victorii (53) obţinute de argentinian pe zgură - recordul a fost bătut după 30 de ani, de Rafael Nadal.
Altfel, Năstase a fost primul sportiv profesionist din lume care a semnat un contract cu Nike, în 1972.
Omul care a apărat patru penalty-uri
Helmut Duckadam a fost eroul Stelei la Sevilla Foto: Agerpres
Nici în fotbal românii nu au fost întotdeauna „cuminţi". Necula Răducanu a fost primul portar surprins în ofsaid, iar Marcel Răducanu a fost primul jucător care a marcat un gol cu... fundul, în Germania, pentru Borussia Dortmund... Iar dacă Gică Hagi râmâne „Regele" prin execuţiile sale, unele excepţionale - golul marcat Columbiei, de pildă, la CM 1994 -, Helmut Duckadam şi-a câştigat un loc aparte în istoria acestui sport, fiind cel dintâi portar din lume care nu a fost învins la loviturile de departajare. Şi nu oriunde, ci în finala Cupei Campionilor Europeni câştigată de Steaua, în 1986. Fireşte că acea performanţă s-a datorat pregătirii făcute înainte, când s-au exersat loviturile de la 11 metri, dar şi inspiraţiei portarului arădean.
„Pe Alecsanco l-am privit în ochi. L-am simţit nehotărât şi am ales să plonjez în dreapta. A tras acolo şi am apărat. Nu m-am mai uitat la Victor, al doilea executant al Barcelonei, ci am încercat să-mi imaginez cum gândeşte el. Şi s-a gândit că eu voi crede că nu poate să tragă tot în dreapta... Aşa că am plonjat tot în dreapta. Şi am parat. În dreapta a şutat şi Pichi Alonso, iar eu eram acolo. Marcos, în schimb, nu putea trimite în acelaşi loc. Era imposibil. Aşa că şi eu, şi mingea ne-am dus în stânga. Eram convins că va schimba colţul. Asta a fost tot", avea să povestească mai apoi „Eroul de la Sevilla".
Se încarcă comentariile...
