ATLETISM: Haile Gebreselassie nu a putut doborî recordul mondial al orei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ATLETISM: Haile Gebreselassie nu a putut doborî recordul mondial al orei
ATLETISM: Haile Gebreselassie nu a putut doborî recordul mondial al orei

Atletul etiopian Haile Gebreselassie a eşuat în tentativa de a-şi ameliora propriul record mondial al orei, luni, în cadrul reuniunii de la Hengelo (Olanda), unde a parcurs 20km şi 822 m într-o oră.

Perturbat de un vânt care sufla violent în rafale şi de o aversă de ploaie, Gebrelassie nu a ameninţat niciun moment recordul de 21km 285 m într-o oră, stabilit la Ostrava (Cehia), pe 27 iunie 2007.

Etiopianul în vârstă de 36 de ani nu a fost ajutat îndeajuns nici de ''iepurii'' aduşi pentru această tentativă, care au fost incapabili încă din turul 5 să menţină candenţa (1min07sec pe tur), indispensabilă pentru un nou record.

''Vântul şi ploaia nu au uşurat deloc lucrurile. Şi chiar dacă nu au fost condiţii optime, nici eu nu au fost în formă sută la sută din cauza unei mici probleme astmatice'', a explicat multiplul campion mondial.

Deţinător al recordului mondial la maraton (2 h 03min 59sec), Gebreselassie nu şi-a făcut decât foarte rar apariţia pe pistă în acest sezon, prioritatea sa fiind, începând din 2002 (anul primului său maraton), cursele pe şosea.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite