„Mica Ovalie“ a împlinit un secol de existenţă!
0
„Ovalie“, aşa i-au spus francezii lumii care gravitează în jurul balonului oval, acel balon care, prin forma sa, aminteşte de ou ca simbol al Genezei primordiale. Iar noi, românii, am denumit lumea rugby-ului de pe aici „Mica Ovalie“.
Poate şi pentru că leagănul acestui sport a fost „Micul Paris". Sau fiindcă rugby-ul a ajuns la noi pe filieră franceză - tinerii care studiaseră la Paris s-au înapoiat acasă având în bagaje regulamentul, dar şi balonul oval.
Prin 1909, dacă ar fi să-l credem pe rugbystul, antrenorul de rugby şi ziaristul Dumitru Manoileanu, presa sportivă şi sportul cu balonul oval au dat primele semne de viaţă în Bucureşti. Şi nu avem niciun motiv să nu-l credem deşi dovezile s-au pierdut între timp, iar eroii acelor timpuri au plecat de mult dintre noi.
Cel dintâi meci s-a disputat, potrivit ziarelor, în septembrie 1913. Să aruncăm o privire, rezemându-ne pe cele consemnate în gazetele timpului, dar şi folosindu-ne imaginaţia. Un teren aflat pe şoseaua Bonaparte (actualmente Iancu de Hunedoara). Margine de Bucureşti, pe atunci. Puţine clădiri, aşadar. Două echipe. Tenis Club Român, fondată în 1910.
Şi Sporting Club, apărută în 1913. Rezultat egal. Trei la trei. Şi un ziarist care, fără concurenţa de astăzi, fără mobil sau conectare la net, a asistat la eveniment. Un eveniment care ar fi trecut, probabil, neobservat dacă pe teren nu s-ar fi aflat oameni de vază ai acelor vremuri.
Greu de spus, aşadar, dacă acela a fost primul meci de rugby disputat în România. Unii spun că s-ar mai fi jucat şi altele. La Universitate.
Ceea ce nu ar fi tocmai ciudat dacă amintim că pe atunci TCR îşi avea sediul în Parcul Primăriei, cam pe locul unde acum se află Teatrul Naţional. Un parc, adică un loc ideal pentru a pasa balonul oval şi a încinge un „match", ca să folosesc terminologia engleză sau franceză utilizată pe atunci.
Nici că are mare importanţă dacă cel dintâi joc de rugby a fost în 1909, 1910 sau 1913. Important este că rugby-ul a prins în Bucureşti, iar mai apoi în întreaga Românie. Iar file de glorie s-au scris mai apoi. În 1924, la Paris, strămoşii „stejarilor" de astăzi cucereau prima medalie olimpică pentru sportul românesc. Una de bronz, obţinută fără nicio victorie - la turneu au participat doar trei echipe! Veţi zâmbi, cu ironie, însă, dincolo de această primă senzaţie, ar trebui să (ne) amintim că acei rugbyşti au mers la JO pe banii lor şi din cei ai prietenilor, călătorind cu trenul, la clasa a treia...
În cei o sută de ani ai existenţei sale rugby-ul românesc a adunat numeroase alte performanţe deosebite. Victorii cu Franţa, Scoţia şi Ţara Galilor. O prezenţă, a Farului, în finala primului Masters, adevărat Campionat Mondial al cluburilor. Două victorii, ale lui Dinamo şi Griviţei, în finala Cupei Campionilor, cu succese în faţa campioanelor din Hexagon.
În tot acest răstimp, la obţinerea acestor succese au contribuit oameni de mare valoare, remarcaţi şi în alte domenii de activitate - pe lista celor care l-au practicat se află actorii George Vraca şi Ilarion Ciobanu, regizorii Liviu Ciulei şi Sergiu Nicolaescu, pentru a ne opri doar la cei din lumea filmului.
Cu participări la toate ediţiile Cupei Mondiale, echipa de astăzi a României poartă pe umeri dulcea povară a performanţelor trecute. Tinerii ei jucători de acum au, aşadar, o misiune de două ori mai grea. Ei sunt obligaţi să repete rezultatele de altădată în primul rând pentru a-şi dovedi valoarea. Iar apoi pentru a ridica nivelul acestui sport la cotele cu care am fost obişnuiţi în urmă cu 30-40 de ani.
Se încarcă comentariile...
