„Fluturaşii“ vor să prindă aripi
0
Un sport mai puţin mediatizat, pentru care sălile speciale sunt tot mai rar întâlnite, badmintonul adună în România câteva sute de sportivi legitimaţi care participă şi la competiţii internaţionale. Principalele centre unde copiii pot merge să înveţe badminton sunt în Bucureşti, la Timişoara, la Târgu Mureş şi la Bacău.
Copii fiind, toţi am cochetat în timpul liber cu rachetele şi fluturaşii de badminton. Fie în faţa blocului, pe iarbă, pe plajă sau într-o sală de sport. Între timp, mişcarea a pierdut teren în faţa calculatorului. Cu toate acestea, mai există copii care practică sportul cu „fluturaşi". Chiar şi în mediu organizat.
Se caută viteza de reacţie şi imaginaţia
Lăsat într-un con de umbră, badmintonul mai supravieţuieşte doar în câteva oraşe mari din România, unde tradiţia nu l-a lăsat să moară. Cu doar câteva sute de sportivi legitimaţi la nivel naţional, copiii care practică acest sport sunt destul de puţini. Motivul pe care antrenorii îl invocă cel mai des este lipsa unei săli speciale de antrenament. „Şi antrenori suntem cam 30, dintre care patru emeriţi. Este o criză de săli, iar acest capitol în badminton este mai greu de rezolvat.
De exemplu, în Bucureşti, doar CSS 6 deţine o sală specifică pentru badminton, unde ne mai antrenăm şi noi câteodată", spune antrenorul Constantin Cios, de la Clubul Sportul Studenţesc din Capitală. Probabil, dacă acest neajuns ar fi rezolvat, copiii s-ar înghesui să vină la badminton. „De cele mai multe ori selecţia se face prin şcoli. Sau aşa ar trebui. Se caută de obicei copiii cu viteză de reacţie bună şi imaginaţie bogată", mai adaugă tehnicianul, unul dintre cei mai vechi în această meserie.
Nu „fluturaş", ci minge
Nu le place ca badmintonul să fie catalogat ca „un copil mai mic al tenisului", aşa cum toată lumea zice. „Rapiditatea strică spectaculozitatea. Tenisul a devenit mult prea în viteză. Când tenisul devine badminton, cu faze frumoase, recuperări şi atacuri spectaculoase, parcă e mai vioi, spectatorii aplaudă. Cu toate acestea, efortul depus de un sportiv la badminton este mai mare cu 49% decât la tenis", mai spune antrenorul Cios.
Badmintonul nu este un sport foarte scump, având în vedere că o rachetă se poate achiziţiona începând cu preţul de 25 de euro şi ajunge până la 200 de euro. „Cele mai scumpe sunt mingile, pentru care se plătesc 800 de lei pe o cutie de 12. Iar durabilitatea acestora ţine de profesionalismul practicanţilor. Dacă nu ştii să o loveşti, aceasta se rupe imediat", a mai spus tehnicianul, care a adăugat că s-a stabilit ca terminologia folosită să fie „minge" şi nu „fluturaş".
Un sport nou, cu o istorie de 35 de ani
Primele încercări de a organiza regulamentar competiţii de badminton în România s-au făcut în decembrie 1975, la Târgu Mureş, la concursul dotat cu premiul ,,30 Decembrie", unde au participat elevi din 16 şcoli ale oraşului. Un an mai târziu s-a organizat şi primul concurs interjudeţean, unde s-au înscris peste100 jucători şi jucătoare din 12 judeţe.
Badmintonul s-a răspândit repede în întreaga ţară, înfiinţându-se secţii la cluburile sportive din 20 de oraşe. Federaţia Română de Badminton a fost fondată abia în 1990, iar la doar doi ani ţara noastră a fost prezentă la Jocurile Olimpice de la Barcelona de sportivul Florin Balaban.
Se încarcă comentariile...
