Dinu: "Ando vrea linişte şi bani. De unde?" - Revista presei sportive
0Presa sportivă scrie despre declaraţiile lui Cornel Dinu la adresa lui Andone, un jucător din SUA care ar putea veni la Steaua stârneşte curiozitatea presei, iar Urziceniul vrea un nou titlu. Printre alte subiecte, un Bugatti a fost scos din lac după 73 de ani, iar plecarea lui Stângă de la Panduri e aproape sigură.
Dinu: "Ando vrea linişte şi bani. De unde?"
Pe lângă
contrele cu Giovanni Becali, Andone a avut ieri un schimb acid de
replici şi cu Cornel Dinu, susţine Gazeta Sporturilor. "Andone a
dovedit că e un dinamovist incontestabil, a fost o soluţie pentru
Dinamo şi poate fi şi pe viitor pentru că a fost dat afară de la echipă
cînd era pe primul loc.
Dar în ultimul timp am senzaţia că s-a
colindat mai mult decât se obişnuieşte. S-a vorbit de condiţii, bani,
linişte, ceea ce nu există în fotbalul românesc.
Josh Tudela, yankeul dorit de Steaua! Din "Galaxie", în Ghencea!
Gigi Becali a dezvăluit ieri că, în zilele următoare, un jucător din Statele Unite ale Americii va veni la Steaua pentru a da probe de joc. Patronul Stelei nu i-a reţinut numele, dar se pare că acesta e Josh Tudela, potrivit Prosport. "E american şi vine de la echipa lui David Beckham. E un mijlocaş ofensiv, unul bun, care dă şi ultima pasă. Să vedem acum dacă Mihai Stoichiţă îl va păstra", a precizat Gigi Becali.
"Am auzit că jucătorul ăsta american s-ar fi înţeles excelent pe gazon cu David Beckham, deci asta înseamnă că e ceva de capul lui", a mai adăugat Becali.
Bugatti scos din lac dupa 73 de ani
Un Bugatti 22 de colecţie a fost scos de pe fundul unui lac, după 73 de ani. Motorul care s-a păstrat într-o stare perfectă se va licita începând de la 80.000 de euro. Maşina a fost aruncată în lac de un oficial elveţian în 1936, pentru că proprietarul o abandonase. La acea vreme, taxele care trebuiau plătite erau mai mari decât valoarea maşinii, scrie Sport.ro.
Urziceniul vrea un nou titlu
Campionii nu se tem de necunoscut, chiar dacă l-au pierdut pe Dan Petrescu. "Ne batem la campionat şi cu Ronny Levy", îi ameninţă Galamaz pe granzii care o scoseseră pe Unirea din lupta pentru titlu.
Chiar dacă regretă despărţirea de Dan Petrescu, Bordeanu şi Galamaz cred că Unirea are şanse să în 2010. "Nu cred că va fi greu pentru că e un grup extraordinar aici", a declarat Bordeanu, pentru GSP TV.
Temelescu: "Plecarea lui Stângă în Grecia, sigură în proporţie de 80-90%"
Vicepreşedintele
echipei Pandurii Târgu Jiu, Viorel Temelescu, susţine că transferul lui
Florin Stângă la echipa greacă Skoda Xanthi este sigur în proporţie de
80-90%, jucătorul fiind în acest moment la negocieri cu oficialii eleni.
"Singurul
transfer cert până acum este al lui Kamara. Florin Stângă şi-a cerut
permisiunea să meargă să negocieze cu cei de la Skoda. A plecat astăzi
(n.r. luni) în Grecia şi cred că în proporţie de 80-90% lucrurile sunt
rezolvate", a declarat Viorel Temelescu, pentru Sport Total FM.