Zi excepţională pentru sportul din Serbia! Au câştigat şi CE de polo din Olanda!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Naţionala de polo a Serbiei a câştigat, duminică, medalia de aur la Campionatul European din Olanda, după ce a învins în finală reprezentativa Muntenegrului, scor 9-8, (1-1, 2-3, 3-1, 3-3).

În finala mică, tot duminică, Ungaria a cucerit medalia de bronz, după victoria în faţa Italiei, cu 12-9.

Clasamentul final al CE din Olanda: 1. Serbia, 2. Muntenegru, 3. Ungaria, 4. Italia, 5. Germania, 6. Grecia, 7. Spania, 8. România, 9. Croaţia, 10. Olanda, 11. Macedonia, 12. Turcia.

Rezultatele complete ale României, de la Eindhoven, sunt următoarele:

Grupa B: cu Croaţia (7-10), cu Spania (10-12), cu Muntenegru (8-11), cu Serbia (5-14) şi cu Germania (9-10)

Turneul locurile 7-12: cu Macedonia (12-10)

Turneul locurile 7-10: cu Croaţia (16-15)

Locurile 7-8: cu Spania (8-9).

La ultima ediţie a CE, câştigată de Croaţia, echipa României s-a clasat pe locul 7. Poziţia a 8-a, ocupată la ediţia din 2012, le conferă tricolorilor şi dreptul de a juca la turneul preolimpic de la Edmonton (1-8 aprilie), de la care primele patru clasate se vor califica la JO de la Londra.

La Jocurile Olimpice sunt deja calificate Serbia (câştigătoarea Ligii Mondiale 2011), Italia, Croaţia şi Ungaria, în urma poziţiilor pe care s-au clasat la CM din Shanghai.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite