Voleiul feminin pe plaja - concursul cu cei mai multi spectatori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fete frumoase, plaja, soare, apa marii sunt ingredientele care au facut ca biletele pentru concursul feminin de volei pe plaja sa se vanda in totalitate. Luni seara, nu mai putin de 10.000 de

Fete frumoase, plaja, soare, apa marii sunt ingredientele care au facut ca biletele pentru concursul feminin de volei pe plaja sa se vanda in totalitate. Luni seara, nu mai putin de 10.000 de spectatori au venit sa sustina echipa Greciei, sa se bucure de majoretele care defilau in bikini sau de atmosfera de vacanta pe care o presupune prezenta pe plaja. Desi multe dintre biletele pentru probele inaugurale de la Olimpiada au ramas nevandute, iar prezenta spectatorilor in tribuna a fost redusa, voleiul pe plaja reprezinta un adevarat succes. Din momentul in care si-a facut debutul ca sport olimpic, la Atlanta 1996, voleiul pe plaja a fost unul dintre cele mai vizionate sporturi. La Olimpiada de la Sydney, dintre cele 28 de discipline, voleiul pe plaja a reusit sa obtina a cincea audienta. La Atena, o trupa de dansatoare i-a innebunit pe fani, iar comentatorii televiziunilor din Grecia si Anglia se alatura celor din tribuna in momentul in care acestia incep sa cante si sa bata din palme. In pauzele dintre puncte, in difuzoare rasuna muzica rock-and-roll, timp in care sportivii le cer fanilor sa-i incurajeze. "Este fantastic, nu e asa? Asta din cauza ca voleiul pe plaja este un sport dinamic. Aici poti sa vezi emotia sportivilor, iar fanii, care se afla aproape, te poarta pe aripi catre victorie. Nici nu pot sa ma gandesc ce o sa fie in finala", a spus australianca Kerri Ann Pottharst, campioana olimpica.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite