Visuri spulberate sub Tâmpa
0Speranţele handbalului nostru feminin de a avea o finală sută la sută românească în Challenge Cup s-au risipit aproape în totalitate, după ce Rulmentul Braşov a pierdut, în faţa propriilor
Speranţele handbalului nostru feminin de a avea o finală sută la sută românească în Challenge Cup s-au risipit aproape în totalitate, după ce Rulmentul Braşov a pierdut, în faţa propriilor suporteri, scor 23-25, prima manşă din semifinale, în faţa formaţiei franceze Merignac.
Înaintea meciului, antrenoarea Mariana Târcă nu se gândea decât la o victorie cât mai clară, care să uşureze misiunea elevelor sale pentru returul din 23 aprilie. Merignac Handball, care are în lot patru jucătoare din naţionala Franţei, s-a dovedit o echipă care ştie să joace mai bine în deplasare, luând o opţiune serioasă pentru calificare. Jocul Rulmentului a mers, cât de cât, până în minutul 25, când tabela arăta 12-9 în favoarea sa.
Din acel moment, situaţia în teren s-a întors cu 180 de grade, franţuzoaicele preluând iniţiativa, ajutate, e drept, şi de câteva erori comise de cele două arbitre din Olanda. Braşovencele au început să greşească din ce în ce mai mult, interii au fost ca şi inexistenţi, iar sârboaica Dronic a ratat cu nonşalanţă chiar şi de la linia de şapte metri. Altădată golghetera echipei, Elena Avădanii a fost prea puţin angajată cu mingi utile de către coechipiere, reuşind să înscrie doar două goluri.
În ciuda acestei înfrângeri, prima pe teren propriu în acest sezon, tabăra braşoveană este încrezătoare că mai sunt şanse de calificare în prima finală europeană din istoria clubului. "Cred că franţuzoaicele şi-au dorit mai mult victoria. Astăzi a câştigat echipa care a greşit mai puţin. Nu cred că cineva poate spune că s-a jucat calificarea la Braşov. Încă putem să ne calificăm. Mai este un joc, nu este nimic pierdut. Mai avem 60 de minute să întoarcem rezultatul de partea noastră. Sunt supărată însă pentru desele situaţii de unu la unu pe care le-am irosit. Dacă înscriam din aceste faze, acum tabela arăta alt scor. Nu pot spune că sunt dezamăgită, pentru că în viziunea mea fetele nu au dezamăgit niciodată. Am încredere că pot bate în Franţa", a declarat, după meci, Mariana Târcă.