Victoria, drept cadou

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ana Ivanovic, care şi-a serbat aniversarea, a trecut de Svetlana Kuzneţova în Turneul Campioanelor, după un joc care a durat două ore şi 18 minute . În ziua în care a împlinit 20 de ani,

Ana Ivanovic, care şi-a serbat aniversarea, a trecut de Svetlana Kuzneţova în Turneul Campioanelor, după un joc care a durat două ore şi 18 minute .

În ziua în care a împlinit 20 de ani, debutanta în Turneul Campioanelor, Ana Ivanovic, a reuşit o victorie senzaţională împotriva Svetlanei Kuzneţova, scor 6-1, 4-6, 7-5.

"Ştiam că trebuie să încep în forţă, deoarece Svetlanta este o jucătoare puternică ce profită de toate şansele pe care i le oferi. Dar, după ce a egalat situaţia la seturi, am încercat să nu mă mai gândesc la scor, astfel că am reuşit să-mi păstrez calmul", a afirmat jucătoarea din Serbia.

Ea a dominat autoritar primul set, reuşind trei break-uri şi a început la fel de bine şi setul doi, asigurându-şi un avans de trei game-uri. Însă rusoaica a revenit surprinzător şi s-a impus în cel de-al doilea set.

Ultimul set a avut aproape aceeaşi desfăşurare ca şi cel de-al doilea. Ivanovic s-a dus în 3-0, apoi Kuzneţova a recuperat, astfel că scorul a devenit egal, 5-5. Cel de-al 11-lea game a fost foarte dramatic. Au fost 11 egalităţi, iar Ivanovic a salvat două mingi de break.

După acest moment dificil, sârboaica a câştigat minge după minge şi s-a impus astfel în primul ei meci jucat la Turneul Campioanelor. "În primul set am jucat fantastic. Am început bine şi al doilea set, dar nu am reuşit să fac 4-0, iar ea a pus foarte multă presiune asupra mea, aşa că am greşit. Şi în al treilea set s-a întâmplat cam la fel. A fost un meci foarte dificil, dar mă bucur că am învins. Este cadoul perfect pentru ziua mea", a mai precizat Ivanovic.

Jucătoarea de 20 de ani, născută la Belgrad, dar rezidentă la Basel, a avut un an 2007 fantastic. A câştigat trei turnee de simplu, a jucat finala la Roland Garros, precum şi o semifinală la Wimbledon.
Toate aceste performanţe sportive se traduc în câştiguri de peste 1.600.000 de dolari.

Rezultate înregistrate în prima zi

Grupa galbenă:
Justine Henin (Belgia) - Anna Ceakvetadze (Rusia) 6-1, 7-6
Grupa roşie:
Maria Şarapova (Rusia) - Daniela Hantuchova (Slovacia) 6-4, 7-5
Ana Ivanovic (Serbia) - Svetlana Kuzneţova (Rusia) 6-1, 4-6, 7-5

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite