Verdictul chibitilor din Cismigiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Le lipseste spiritul, domnule. Asta e, n-avem mentalitate de invingatori." Asa isi explica ieri Cismigiul infrangerea Rapidului pe gazonul stadionului din Bruxelles. La locul numit "La fanfara", un

"Le lipseste spiritul, domnule. Asta e, n-avem mentalitate de invingatori." Asa isi explica ieri Cismigiul infrangerea Rapidului pe gazonul stadionului din Bruxelles. La locul numit "La fanfara", un grup de microbisti de toate varstele pusesera de un seminar ad hoc pe tema meciului Rapid-Anderlecht. Unul dintre ei sustinea ca problema de fond a visiniilor este comuna fotbalului romanesc: "Jucatorii nu-s pregatiti psihologic. Nu au parte de antrenori pregatiti special pentru a fi antrenori, astia sunt fosti fotbalisti. Asa ca, in comparatie cu strainii, jucatorii nostri joaca asa cum ar canta un lautar fata de un muzician de la filarmonica". Multi spuneau ca Rapidul a gresit atunci cand s-a retras in aparare. A fost insa unul care i-a contrazis pe toti: "Tocmai, greseala a fost ca Rapidul nu s-a retras in aparare. Pai italienii, la doua puncte avans, s-ar fi retras imediat pe doua randuri de cinci de n-ar mai fi trecut de ei nici pasarea cerului. Iar Rednic ce a facut? I-a tinut in teren pe atacanti ca sa nu joace nimic. Asta e, in a doua repriza Rapidul n-a jucat nici pe aparare, nici pe atac, a fost asa, o strutocamila." La izvorul lui Eminescu parerile difereau radical fata de cele de la "fanfara". Problema mare a visiniilor ar fi fost, de data aceasta, nu spiritul, ci trupul. "N-au conditie fizica. Pe vremuri, cand avea Steaua un meci de liga, se oprea tot campionatul intern ca sa stea stelistii doua saptamani in cantonament. Si era cantonament adevarat, de-i pazeau militienii de curve. Acum toti pustii astia de se trezesc mari vedete, cu zeci de mii de dolari, n-au in cap altceva decat alcool si femei. Cum sa mai alerge unul de-al nostru ca Dindane sau Seol? Pai si pe vremuri se zicea ca ai nostri au ghinion, ca fac faze, dar rateaza mult. Cand, de fapt, in fata portii adverse li se terminau bateriile si fie sutau slab in bratele portarului sau, de oboseala, n-aveau precizie, fie erau blocati de fundasi. Daca n-ai suflu, cum sa mai faci o fenta reusita, un sprint?" Microbistii de pe terasa de la debarcader il remarcasera pe Seol care, in opinia lor, a jucat foarte inteligent. Arbitrul Bozinovski n-a fost prea injurat: "Ba a fost domn, n-a umblat cu 11 metri, n-a facut eliminari. A arbitrat cursiv. Ca n-a mai dat minutele de prelungire? Dupa cum jucam, putea sa ne mai lase inca o jumatate de ora si tot n-am fi inscris. Iar cand au gazdele avantaj, e normal ca arbitrul sa traga cu ei. Nu-i si el om, nu vrea si el sa manance o friptura?"

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite