Universitatea Craiova a eliminat pe Dinamo II dupa prelungiri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Olteanul Alin Vigariu a calificat pe Universitatea Craiova in sferturile Cupei Romaniei printr-un gol inscris in minutul 114

Universitatea Craiova s-a calificat in sferturile de finala ale Cupei Romaniei dupa ce a invins pe Dinamo II cu scorul de 3-2. Ajunsi pe penultima pozitie a Diviziei A, oltenii au tratat partida de la Pitesti ca pe o ultima sansa de reabilitare. Cum si antrenorul Pavel Badea a conditionat ramanerea sa pe banca tehnica de calificarea "Stiintei", singura varianta a oltenilor a fost o victorie in fata celei de-a doua echipe a clubului Dinamo. Meciul a inceput prost pentru Universitatea, fundasul dinamovist Burca reusind deschiderea scorului inca din minutul 7. Egalarea oltenilor a venit din partea lui Ionut Lutu, care l-a invins pe portarul Posteuca cu un sut plasat in minutul 30. Lucrurile pareau sa intre in normal pentru divizionara A, in minutul 42, atunci cand camerunezul Njock a adus "Stiinta" in atac. Bucuria oltenilor a durat doar trei minute, dinamovistul Claudiu Dragan respectandu-si statutul de golgeter al Diviziei B, inscriind cu un sut puternic. In cea de-a doua repriza, elevii lui Pavel Badea si-au intensificat presiunea la poarta dinamovista, doar interventiile inspirate ale lui Posteuca impingand meciul in prelungiri. Marcatorul primului gol al lui Dinamo, Burca, si-a lasat echipa in zece jucatori, dupa ce a fost eliminat, in minutul 72, pentru cumul de cartonase. Insistenta Craiovei a fost rasplatita in minutul 114, atunci cand Vigariu l-a invins pe Posteuca si a calificat Universitatea in sferturile Cupei Romaniei. Tehnicianul oltenilor, Pavel Badea, a fost de parere ca partida s-a prelungit din cauza ratarilor nepermise ale jucatorilor sai. "Dinamo II a jucat neasteptat de bine. Era normal sa castige Craiova pentru ca e o echipa mai valoroasa. Puteam incheia meciul inainte de prelungiri, insa am ratat exasperant in repriza a doua", a spus Badea. De partea cealalta, desi a pierdut calificarea, antrenorul dinamovist Cornel Talnar s-a declarat multumit de evolutia jucatorilor sai. "Prima repriza a fost la discretia noastra. Am ratat la 1-0 o ocazie imensa. Daca marcam, cred ca meciul era jucat. Sunt multumit de jucatorii mei, avand in vedere ca sase din cei trimisi pe teren au sub 19 ani. Eliminarea lui Burca si greseala lui Posteuca din final ne-au costat", a fost de parere Talnar. La meci a fost prezenta o galerie olteana formata din aproximativ 250 de suporteri, care nu au pierdut ocazia sa-l ironizeze, printr-un banner, pe patronul Dinel Staicu: "Dinel, iti datoram 5.000 de euro, mai mult decat ai investit tu in Craiova".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite