SPECIAL: Un sportiv australian infectat cu virusul A/H1N1 la Jocurile Universitare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un sportiv australian participant la cea de-a 25-a ediţie a Jocurilor Universitare, care au loc în Serbia, a fost infectat cu virusul gripei porcine (A/H1N1), a informat joi Institutul Public de Sănătate sârb printr-un comunicat de presă, citat de AFP.

Acesta este cel de-al 40-lea caz de gripă porcină din Serbia, iar numele sportivului nu a fost făcut public. Sportivul a fost internat în spitalul militar din Belgrad, iar toate persoanele care au intrat în contact cu el sunt monitorizate.

Cea de-a 25-a ediţie a Jocurilor Universitare a debutat miercuri la Belgrad şi se va încheia pe 12 iulie. La competiţie participă 6.300 de sportivi din 142 de ţări, însoţiţi de 4.000 de persoane.

În Statele Unite au fost înregistrate cele mai multe cazuri de infectare cu gripă porcină, 27.717, dar şi cel mai mare număr de decese, 127. Astfel ,SUA depăşesc Mexicul, unde a izbucnit gripa la sfârşitul lunii aprilie, provocând până în prezent îmbolnăvirea a 8.395 de persoane şi moartea altor 116, potrivit OMS.

La nivel mondial, 70.893 de persoane din 116 state au fost contaminate, iar 311 au murit din cauza gripei porcine, arată cel mai recent bilanţ al OMS, dat publicităţii luni.
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite