Unirea Urziceni, ce ghinion!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La primul sezon în cupele europene, echipa din Urziceni a dat de experimentata Hamburg Sorţii nu au fost deloc îngăduitori cu debutanta în cupele europene, Unirea Urziceni. Echipa

La primul sezon în cupele europene, echipa din Urziceni a dat de experimentata Hamburg

Sorţii nu au fost deloc îngăduitori cu debutanta în cupele europene, Unirea Urziceni.

Echipa lui Dan Petrescu a dat de o reprezentantă a fotbalului german, cunoscut ca deosebit de tenace. Hamburger SV are în palmares o Cupa Campionilor Europeni, obţinută în 1983, în dauna lui Juventus Torino, într-o finală arbitrată de românul Nicolae Rainea, scorul fiind 1-0.

Singurul gol a fost marcat de Felix Magath, actualul antrenor al echipei Wolfsburg, adversara Rapidului în Cupa UEFA. În sezonul următor, Hamburg a fost eliminată în primul tur al CCE de către Dinamo (3-0 la Bucureşti şi 2-3 la Hamburg).

"Favoriţi la Cupă"

Sezonul în Bundesliga a început de două etape, echipa întărindu-se cu doi fundaşi, brazilianul Alex Silva (Sao Paolo) şi Marcell Jansen (Bayern München), dar şi cu un atacant sârb, Mladen Petrici (Borussia Dortmund).
"Vor fi două meciuri extraordinar de grele.

Am căzut cu unul dintre cei mai grei adversari, una din favoritele la câştigarea Cupei UEFA, dar nimic nu e imposibil. Nu ne considerăm dinainte învinşi.

E clar că Hamburg e favorită, dar faptul că Dinamo şi Rapid au eliminat-o în trecut poate însemna că au o problemă când joacă împotriva echipelor româneşti", a spus antrenorul Dan Petrescu.

Meciul tur va avea loc la 18 septembrie în Germania, în timp ce returul se va juca pe 2 octombrie, la Urziceni.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite