Un trişor, un mincinos şi trei penibili

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ninel Miculescu a fost depistat pozitiv în 2010 şi exclus pe viaţă, însă şefii sportului românesc au încercat să muşamalizeze cazul. Sportul halterelor de la noi este din nou împlicat într-un scandal de dopaj.

Pe site-ul forului mondial, pe lista suspendaţilor figurează două nume din România: Ninel Miculescu (facsimil, pe viaţă) şi Alexandru Roşu (pentru 4 ani, până la 14 aprilie 2015). Deşi informaţia a fost publicată de câteva luni bune, în ţară, tăcere totală! Primele semne de întrebare au apărut însă din cauza absenţei lui Miculescu din delegaţia României pentru Mondialul de la Paris (5-13 noiembrie).



Iniţial, preşedintele Federaţiei de Haltere, Nicu Vlad, cel care deţine şi funcţia de coordonator al lotului naţional, a încercat să ascundă mizeria sub preş. „Ninel s-a lăsat. Nu merge la Mondiale, însă eu cred că va reveni", a spus Vlad, miercuri, despre sportivul care a fost suspendat pe viaţă întrucât a mai fost prins dopat, în 2006!

Între timp, adevărul a ieşit la lumină, iar preşedintele FRH a recunoscut, cu jumătate de gură, că a minţit: „N-am vrut să fac vâlvă în cazul lui Miculescu, care este şi aşa unul ciudat. El s-a accidentat, iar apoi s-a lăsat". Secretarul general al FRH, Gheorghe Diaconu, a încercat să se spele pe mâini: „Povestea lui Miculescu e o chestiune mai veche, dar cu care nu sunt la curent. Ştiu doar că a fost depistat pozitiv la un control în afara competiţiei, dar nu ştiu cu ce substanţă sau când s-a întâmplat asta".

Dobrescu visează conspiraţii

De penibil s-au umplut şi cei de la Comitetul Olimpic Sportiv Român. Secretarul general al COSR, Ioan Dobrescu, s-a făcut de râs chiar de două ori. În primul rând, din cauza faptului că habar n-avea de suspendarea lui Miculescu şi apoi pentru că a încercat să insinueze că totul e de fapt o conspiraţie împotriva României! „Pentru noi, Ninel Miculescu e un sportiv foarte bun, cu rezultate foarte importante în competiţiile mondiale, dar el nu se mai află în Pol România (n.r. - programul de sprijinire a pregătirii sportivilor susceptibili a merge la Jocurile Olimpice) din cauza accidentărilor repetate. Este bizar însă că un caz de dopaj din 2010 a fost comunicat la finalul lui 2011", a spus Dobrescu. Apoi, a continuat pe aceeaşi linie ridicolă: „Sper să nu fie un nou episod dintr-un lanţ de hărţuieli pe care România le-a suportat de-a lungul lui 2011".

info



Agenţia Antidoping sau Prodoping?

De-a dreptul halucinant e modul cum au procedat cei de la Agenţia Naţională Anti-Doping. Teoretic, ANAD are datoria de a informa, periodic, asupra cazurilor de sportivi români dopaţi, mai ales a celor importanţi. În cazul lui Miculescu însă, ANAD a păstrat tăcerea! Contactat de „Adevărul", preşedintele Graziela Vâjâială s-a scuzat, spunând că nu poate vorbi întrucât se află într-o şedinţă a Consiliului Director.

Lipă, în ceaţă

Într-o situaţie jenantă se află şi preşedintele Clubului Sportiv Dinamo, Elisabeta Lipă. Multipla campioană olimpică a aflat din presă de cazurile de dopaj în care sunt împlicaţi Miculescu şi Roşu, amândoi legitimaţi la Dinamo!

„Am rămas cu gura căscată când am auzit povestea! Voi cere Federaţiei Române de Haltere lămuriri în acest sens. Eu am vorbit cu Ninel acum două săptămâni. Mi-a spus că se lasă, că e supărat că nu face parte din lotul pentru Mondiale", ne-a spus, ieri, Lipă.

ADVIMA20111027_0660
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite