Ultimii mohicani ai ciclismului românesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doar şase rutieri autohtoni au mai rămas în ediţia din acest an a „Micii Bucle“. Introducerea Turului României în calendarul Uniunii Cicliste Interna­ţionale în 2008 a făcut ca sportivii români să piardă supremaţia în faţa sportivilor străni.

Ediţia a 46-a a Turului României se dovedeşte a fi o încercare foarte grea pentru sportivii autohtoni. Din cei 58 de participanţi înscrişi în competiţie, doar opt români s-au aliniat la start.

Doi dintre aceştia, dinamovistul Traian Goga şi ciucanul Eduard Carol Novak, au abandonat deja din cauza unor probleme tehnice. Introducerea “Micii Bucle” în calendarul oficial al Uniunii Cicliste Interna­ţionale (UCI) în 2008 a făcut ca tot mai multe echipe puternice  din ţările vecine să vină pe plaiurile mioritice în căutarea punctelor UCI.

În acest context, unele echipe româneşti au preferat să transfere sportivi de perspectivă din străinătate, CS Delma Medgidia aliniind la start o formaţie fără niciun român, dar cu un ucrainean fost campion european de juniori la contratimp.

Toropiţi de căldură

Primele patru etape ale Turului României 2009, disputate pe o căldură infernală prin Bărăgan şi Moldova, au fost dominate astfel cu autoritate de cicliştii greci, italieni şi bulgari. Singurul român care a ameninţat supremaţia străinilor a fost Tamaş Csicsaky.

Ciucanul a realizat o evadare solitară de 77 de kilometri în etapa a III-a, dar a fost ajuns de pluton pe finalul ­cursei deoarece niciun conaţional nu s-a încumetat să-l ajute în temerara tentativă. După primele trei etape, cel mai bine clasat rutier român era dinamovistul Dan Anghelache. Câştigător în 2007, când “Mica Buclă” nu făcea parte din calendarul UCI,  Anghelache ocupa doar locul 20, departe de primele locuri.

Şumanov nu renunţă

Câştigător al Turului României în 2006, bulgarul Pavel Şumanov (41 de ani) este creditat cu mari şanse să cucerească tricoul galben şi anul acesta. “Îmi place România, mă simt foarte bine aici. Nu se pune problema să mă retrag”, glumeşte Şumanov, care este foarte aproape să doboare recordul de longevitate deţinut de prahoveanul Gheorghe Sandu, sportiv care alerga la 42 de ani în ediţia a X-a a Turului României.

Etapa a 4-a, Botoşani-Suceava

-Câştigător: Rino Zampilli (Italia, Hemus Troyan)
-Tricoul galben: Ioannis Tamouridis (Grecia, Tablewere)
-Tricoul alb: Rino Zampilli (Italia, Hemus)
-Tricoul roşu: Tamaş Csicsaky (România, Tuşnad)
-Tricoul verde: Stefan Hristov (Bulgaria, Burgas)
-Tricoul albastru: Dan Anghelache (Dinamo)

Azi se va pleca în etapa a IV-a pe traseul Târgu Neamţ - Miercurea-Ciuc

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite