Ucenicia şi meseria

Au trecut 22 de ani de la dispariţia lui Tudor Vornicu. L-am cunoscut în anii '60, când a venit la TVR de la Paris, unde a fost corespondent de presă. Ştiam că a jucat rugby. Mai târziu a comentat strălucit meciuri din acest sport. Aveam deci o pasiune comună, sportul, care ne-a apropiat din punct de vedere profesional.

Apariţia lui Tudor Vornicu la TVR a produs o emulaţie generală. Stilul său direct de adresare (prietenesc şi totuşi imperativ), imaginaţia şi felul în care ştia să-şi stimuleze colaboratorii, toate acestea i-au conferit un prestigiu de OM DE TELEVIZIUNE care nu cred că a mai fost egalat.Am colaborat cu TV la mai multe emisiuni de sfârşit de săptămână. Una dintre ele se numea „De la A la infinit". Când conducerea ţării a dat dispoziţie să dispară emisiunea (motivul: la un 8 mai ziua PCR - nu s-a pomenit nimic în emisiune despre aniversare), Tudor Vornicu ne-a contactat pe toţi cei din echipa lui - aveam lacrimi în ochi - cu cuvintele: „Dragii mei, nu fiţi trişti, de la A spre infinit totul are un sfârşit".

În aprilie 1989, am făcut de gardă la catafalcul lui la TV alături de alţi oameni din „echipa" lui. Nu uit ucenicia pe care am făcut-o în TVR (se spunea că TVR înseamnă Tudor Vornicu şi Restul), o ucenicie absolut necesară tuturor tinerilor care păşesc într-o televiziune. Ei trebuie să aibă răbdare şi perseverenţa de a urca treptele meseriei una câte una, învăţând zilnic, săptămânal, lunar câte ceva fără să se grăbească să apară pe micul ecran.