Turneul de gală al campionilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei mai buni tenismeni din lume, atât la fete, cât şi la băieţi, trag tare pentru a participa la cele două turnee de final de an dedicate exclusiv "cremei" sportului alb. În competiţia

Cei mai buni tenismeni din lume, atât la fete, cât şi la băieţi, trag tare pentru a participa la cele două turnee de final de an dedicate exclusiv "cremei" sportului alb.

În competiţia masculină, chiar şi jucătorul de pe locul 25 poate ajunge la Turneul Campionilor, la care participă doar primii opt clasaţi. Până în acest moment, Federer, Nadal, Djokovic, Davydenko şi Roddick sunt siguri de prezenţă. În schimb, lupta este mai puţin aprigă la fete, unde Henin, Jankovic, Kuznetsova, Ivanovic, Serena Williams şi Anna Chakvetadze sunt deja calificate.



Cele două turnee care închid sezonul competiţional de tenis sunt foarte "curtate" de către toţi sportivii. Asta şi pentru punctele din clasamentele oficiale, dar mai ales pentru bani. Turneul Campionilor (băieţi) de la Shanghai, programat în perioada 11-18 noiembrie, are premii în valoare de 4.500.000 de dolari. Câştigătorul va fi recompensat cu 700.000 de dolari, dar dacă va triumfa fără a pierde niciun meci (cei opt sportivi sunt împărţiţi în două grupe) atunci va primi 1.500.000 de dolari.

În acest moment, nu mai puţin de 20 de jucători se luptă pentru ultimele trei locuri. Pentru acestea, favoriţi să ajungă în China sunt spaniolul David Ferrer, chilianul Fernando Gonzalez şi germanul Tommy Haas. În spatele neamţului se află un grup de şapte jucători ce sunt despărţiţi de 14 puncte. Dar, chiar şi Ivo Karlovic, aflat pe locul 25 ATP, are şanse să ajungă la Turneul Campionilor dacă se impune la Mastersul de la Paris, aşa că lupta rămâne deschisă.

Şi pentru Turneul fetelor, găzduit de Madrid (6-11 noiembrie), lupta este strânsă. Pentru cele două locuri rămase, se bat Venus Williams, Maria Şarapova, Daniela Hantuchova şi Marion Bartoli, primele două având cele mai mari şanse să joace la Madrid. Cu toate acestea, Hantuchova ar putea ajunge totuşi la Turneul Campioanelor dacă Şarapova, care acuză dureri la umărul drept, declară forfait.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite