"Turma" vrea să plece!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fotbaliştii Stelei, comparaţi de Gigi Becali cu nişte oi, s-au săturat de regimul dictatorial al latifundiarului şi nu mai vor să joace pentru echipa din Ghencea Tensiunea este cuvântul

Fotbaliştii Stelei, comparaţi de Gigi Becali cu nişte oi, s-au săturat de regimul dictatorial al latifundiarului şi nu mai vor să joace pentru echipa din Ghencea

Tensiunea este cuvântul care poate caracteriza cel mai bine care este atmosfera din lotul Stelei în acest moment. Paradoxal, jucătorii îşi doresc în acest moment să se transfere la o altă echipă. Discuţiile din vestiar au ajuns şi la urechea lui Gigi Becali. Astfel, pentru a mai detensiona spiritele, finanţatorul s-a decis să le plătească primele restante.

Steaua a mai trecut, de-a lungul istoriei, prin momente grele. Dar parcă acum situaţia din cadrul echipei este una fără precedent. Rămas fără Mihai Stoica, omul care reuşea să-l mai tempereze, Becali a făcut ce a vrut prin Ghencea. A schimbat după bunul plac antrenorii, a transferat, după ureche, tot soiul de fotbalişti, iar acum, la final de an, s-a detaşat de toate responsabilităţile şi a aruncat vina doar pe elevii lui Lăcătuş.

Aceştia, indiferent de valoarea pe care o au, s-au săturat de fiţele patronului şi şi-au anunţat impresarii că vor să se transfere la alte echipe. "Gata! Nu mai suport această atmosferă. Vreau să plec de la Steaua", a răbufnit Neaga zilele trecute. Reacţia sa nu este singulară, fiind împărtăşită de mai toţi colegii lui.

"Neaga, Zaharia, Bădoi, Cristocea, Croitoru şi Iacob trebuie să plece"

După victoria de la Piatra Neamţ, cu Ceahlăul, câştigat de Steaua cu 1-0, Gigi şi-a desfiinţat jucătorii: "Voi renunţa la şase-şapte oi bătrâne şi voi aduce în loc numai cârlani". Finanţatorul este consecvent acestei idei: "Nu îl dau afară pe Neaga, dar el face parte din cei opt care au speriat Vestul.

O să vedem dacă şi cum va pleca. Apoi, Zaharia s-a înţeles cu Porumboiu, Bădoi va pleca la Poli Timişoara. Pe listă mai sunt, ştiţi voi, Cristocea, Croitoru, Iacob". Dintre renegaţi, Zaharia nu agreează însă un transfer la o echipă din ţară, ci doar unul în străinătate.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite