Triumful saraciei

N-am fost niciodata in Argentina, stiu relativ putine lucruri despre aceasta tara indepartata, dar i-am vazut marile vedete sportive ale ultimelor trei decenii, pe Monzon si Kempes, pe Vilas si

N-am fost niciodata in Argentina, stiu relativ putine lucruri despre aceasta tara indepartata, dar i-am vazut marile vedete sportive ale ultimelor trei decenii, pe Monzon si Kempes, pe Vilas si Maradona, si m-am simtit mai aproape de iarba pampasului decat de zgura Parisului. Am gasit la argentinieni ceva din suferinta, taria si geniul taranului roman, pornit fara prejudecati in cautarea unor alte dimensiuni ale existentei. L-am inteles perfect pe Ion Tiriac cand ne spunea ca elevul lui de suflet a fost Guilermo Vilas. Cu el a colaborat cel mai bine, cu el a cuminecat in ale tenisului, cu el a inchis cercul gloriei schitat initial sub platanii Bucurestiului. Ce s-a intamplat la Roland Garros anul acesta nu ma mira. Ma pune doar pe ganduri. De ce a reusit Argentina si Romania nu? E o intrebare la care nu pot sa raspund. Pot doar sa sper ca exemplul argentinian ne indeamna pe toti sa ne potolim macar pentru o clipa freneziile politice si sa incepem, intr-un tarziu, o constructie temeinica a unui vis durabil: sportul romanesc. Argentina ne-a demonstrat ca poti ajunge la marea performanta si din saracie. Cu vointa si suflet, cu prietenie si toleranta, cu sentimentul unei puteri interioare care rapune orgolii desarte si naste pasiuni nationale. Tangoul se aude astazi de pe Turnul Eiffel pana in cele mai indepartate unghere ale planetei. Il ascultam si noi in asteptarea zilei in care istoria tenisului va fi scrisa, ca acum 31 de ani, pe muzica unei romante.