Tricolorele, două eşecuri consecutive

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentativa de handbal feminin a pierdut ambele amicale disputate împotriva echipei Norvegiei.Fetele noastre nu au părut într-o formă prea bună în cele două meciuri de verificare susţinute

Reprezentativa de handbal feminin a pierdut ambele amicale disputate împotriva echipei Norvegiei.Fetele noastre nu au părut într-o formă prea bună în cele două meciuri de verificare susţinute împotriva echipei Norvegiei. Vicecampioane mondiale en-titre, elevele pregătite de Gheorghe Tadici nu au fost capabile să lupte de la egal la egal cu o formaţie norvegiană mult mai bine aşezată în teren.

Campioanele Europei au izbutit să ne bată în prima întâlnire cu 30-26, după ce tricolorele cu condus aproape în permanenţă până când mai erau 10 minute înainte de final. În ultimele minute, româncele au avut o cădere totală, care le-a costat o înfrângere într-un joc ce le-a stat la îndemână.

A doua partidă a însemnat însă o dominare totală a nordicelor, care s-au impus cu 29-26, după ce au condus în permanenţă pe tabela de scor. Din tabăra noastră, singurele care s-au remarcat au fost extrema Valentina Ardean Elisei şi pivotul Ionela Gâlcă, de altfel, jucătoarele care şi-au trecut în cont cele mai multe reuşite din tabăra tricoloră.

În ciuda eşecurilor, selecţionerul Tadici nu-şi face probleme deosebite. "Ne-au lipsit în aceste confruntări câteva jucătoare de bază. Cu Amariei şi celelalte jucătoare pe teren, lucrurile vor sta cu totul altfel. Îmi păstrez optimismul şi sunt convins că putem ajunge în finala Campionatului Mondial din această iarnă şi, de ce nu, să jucăm în ultimul chiar împotriva Norvegiei", a spus Tadici.

Steaua se mută la Chiajna, Dinamo la Buzău Handbaliştii de la Steaua nu vor mai juca în Bucureşti începând cu sezonul 2007-2008. Mazilu şi compania îşi mută cartierul general la Chiajna atât pentru meciurile de campionat, cât şi pentru cele din Cupa Cupelor.

"Nu ştiam că există o sală acolo. Dar am auzit că sunt condiţii excelente şi o sală cu 1.000 de locuri", a declarat antrenorul roş-albaştrilor, Radu Voina, în timp ce Viorel Mazilu a râs pe seama mutării. "Nici măcar nu ştiu unde e Chiajna", a declarat handbalistul. Cealaltă mare echipă din Bucureşti, Dinamo, îşi dispută meciurile de acasă la Buzău.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite