Trei români la Roland Garros

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andrei Pavel, Răzvan Sabău şi Anda Perianu sunt cei care au reuşit, în acest an, să intre pe tabloul principal al turneului de la Roland Garros. În calificările competiţiei masculine a mai

Andrei Pavel, Răzvan Sabău şi Anda Perianu sunt cei care au reuşit, în acest an, să intre pe tabloul principal al turneului de la Roland Garros.
În calificările competiţiei masculine a mai participat şi Victor Crivoi, dar acesta a pierdut în primul tur, fiind învins de către cehul Tomas Cakl cu 6-7, 5-7. La feminin, Magda Mihalache a fost învinsă, tot în primul tur al calificărilor, scor 4-6, 1-6, de către germana Sabine Klaschka, iar în turul trei, Anda Perianu a trecut, în trei seturi, de Edina Gallovits, scor 3-6, 6-1, 6-4. Victor Hănescu, sfert finalist la ediţia de anul trecut, nu va putea participa din cauza unei accidentări la spate. La tragerea la sorţi, în urma căreia au fost desemnaţi adversarii din primul tur al tabloului principal, românii nu au fost prea norocoşi. Astfel, Andrei Pavel îl va înfrunta pe francezul Sebastian Grosjean, Răzvan Sabău va da piept cu germanul Dieter Kindlmann, iar Anda Perianu va juca împotriva favoritei numărul 28, Lucie Safarova, din Cehia.

Prezentare turneu
Locul desfăşurării:
Paris, Franţa
Perioada: 28 mai 11 iunie
Jucători pe tabloul principal: 128
Suprafaţă: zgură
Premii totale: 6.370.980 de euro
Câştigător: 880.000 de euro
Finalist: 440.000 de euro
Semifinalist: 200.000 de euro

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite