Trei etape de foc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până la finalul campionatului mai sunt doar două săptămâni, iar Steaua şi CFR Cluj au ajuns iar la egalitate în fruntea clasamentului Cu trei etape înainte de final, CFR Cluj şi

Până la finalul campionatului mai sunt doar două săptămâni, iar Steaua şi CFR Cluj au ajuns iar la egalitate în fruntea clasamentului

Cu trei etape înainte de final, CFR Cluj şi Steaua împart prima poziţie a Ligii I, ambele având câte 69 de puncte. Dar, la prima vedere, trupa pregătită de Marius Lăcătuş are un program infernal, urmând să întâlnească Universitatea Craiova şi Dinamo în următoarele două meciuri.

Din acest motiv, roş-albaştrii par să-şi fi luat gândul de la titlu. "Dacă la începutul returului ne gândeam că e bun şi locul doi, pentru că nimeni nu credea că mai sunt şanse ca CRF să fie ajunsă, acum e normal să fim supăraţi dacă vom pierde titlul.

Noi avem un program mult mai greu, ei au prima şansă. Sper însă ca la final noi să fim cei bucuroşi. Sper să se mai încurce şi ei, dar cred că după victoriile din ultimul timp şi-au intrat şi ei în mână, şi probabil vor câştiga tot până la final", a declarat fundaşul Dorin Goian.

De partea cealaltă, CFR-ul pare să-şi fi reintrat în formă, oamenii lui Andone având patru victorii în ultimele patru jocuri disputate, atât în campionat, cât şi în Cupa României.

"Cred că ne-am revenit. Cu toate astea, nu cred că suntem favoriţi la titlu, pentru că Steaua are avantajul meciurilor directe. Titlul se va juca până în ultima etapă şi sper să nu ne mai împiedicăm", a declarat Ioan Andone.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite