Chivu, Contra şi Codrea au vile de lux în Timişoara
0Mai mulţi internaţionali români şi-au investit o parte din banii câştigaţi pentru a-şi ridica vile luxoase în zona rezidenţială Ciarda Roşie, de la marginea Timişoarei.
Deşi joacă în Italia sau în Spania, Cristi Chivu, Cosmin Contra şi Paul Codrea intenţionează să se stabilească în Timişoara la finalul carierei. Cei trei jucători şi-au cumpărat terenuri unul lângă altul, în urmă cu câţiva ani, în „cartierul vedetelor” de la periferia Timişoarei, acolo unde locuieşte toată „lumea bună“ a oraşului.
La 28 de ani, Paul Codrea a investit o mare parte din banii agonisiţi din fotbal în afaceri imobiliare. Mijlocaşul de la AC Siena este deja proprietarul unui apartament cu două camere şi living, în centrul Timişoarei, precum şi a altor trei case. Într-una dintre ele a locuit Gheorghe Hagi pe toată durata mandatului său de antrenor la FC Timişoara, în urmă cu trei ani.
Pe aceeaşi locuinţă a pus ochii şi impresarul care a intermediat concertul Shakirei în oraşul bănăţean, dar vedeta nu a mai putut înnopta acolo, deoarece autorităţile locale nu au fost de acord să oprească complet circulaţia în zonă.
„Apartamentul lui Paul are două camere, living, baie, bucătărie. Fiul meu se simte foarte bine în el, iar designul este de nota 10. Vila în care a stat şi Hagi este caldă şi primitoare, văruită în culori deschise şi mobilată cu mult bun-gust”, a povestit mama lui Paul Codrea, Maria, pentru „Adevărul”.
Un proiect premiat
Fotbalistul şi-a construit în cartierul de lux Ciarda Roşie o casă specială. „Paul cumpărase terenul în urmă cu mai mulţi ani şi s-a decis să-şi construiască o casă. E vorba de o casă unicat, ceva cu totul şi cu totul deosebit. Proiectul acestei case a luat locul întâi la un concurs din Franţa. Parterul are un studio, unde Paul va viziona filme sau meciuri de fotbal, iar din loc în loc este decorat cu spaţii verzi.

În vila lui Paul Codrea a locuit şi Gică Hagi
De designul casei s-a ocupat fiica mea, Cosmina, care se pricepe de minune şi care a decorat şi celelalte locuinţe ale lui Paul”, a mai spus Maria Codrea. Mijlocaşul nu se rezumă numai la asta, el ridicând şi un imobil cu etaj în curtea casei părinteşti.
Situată în vecinătatea casei lui Codrea, reşedinţa lui Cosmin Contra este cea mai impunătoare din întregul cartier Ciarda Roşie. Imobilul e supranumit de vecini „Pentagonul”, datorită faptului că are un gard împrejmuitor înalt şi solid, care ţine departe privirile nedorite.
Această locuinţă a fost evaluată anul trecut la 1,8 milioane de euro, astfel că fundaşul lui Getafe a dotat-o cu un sistem de supraveghere video extrem de performant. Imobilul este compus, de fapt, din două vile, din a căror curte nu lipsesc piscina şi terenurile cu noctură de fotbal şi de tenis.

Casa lui Chivu, în care locuieşte mama sa
Foarte aproape de proprietatea imensă a lui Contra se găseşte şi cea a fundaşului lui Inter, Cristi Chivu, evaluată de specialişti la jumătate din valoarea locuinţei veteranului de la Getafe.
Deşi exteriorul nu atrage atenţia, apropiaţii familiei fotbalistului spun că în interior ea are un design impresionant. Chivu locuieşte acolo doar sporadic, el ajungând la Timişoara doar în vacanţă. În acest imobil stă însă mama lui Chivu, Mariana, cea care are o afacere în oraşul de pe Bega.
Ea i-a amenajat aici o cameră modernă micuţei Natalia, fetiţa lui Cristi şi a Adelinei. Chivu mai deţine câteva apartamente în Reşiţa, precum şi un penthouse, situat în ansamblul „Stejarii” din Băneasa, pentru care a plătit un milion de euro.
Cartierul va avea canalizare abia în 2010

Deşi în zonă locuiesc numai personalităţi, străzile cartierului seamănă mai mult cu nişte uliţe. Ciarda Roşie nu beneficiază încă de canalizare pe toate străzile, lucrările urmând să fie finalizate abia în 2010. „Am fost asiguraţi că Ciarda Roşie va avea reţea de apă şi canal pe toate străzile”, a declarat Ovidiu Tănase, preşedintele consiliului de cartier.
Cetăţenii din Ciarda Roşie au avut iniţiativa redactării unui ziar pentru locuitori, finanţat de Primăria Timişoara. „Jurnal de cartier” are opt pagini, alb-negru, în format A4, este tipărit în 3.000 de exemplare şi e distribuit gratuit.