Tadici: "Putem câştiga lejer cu Viborg"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tehnicianul Oltchimului este convins că elevele sale pot debuta cu un succes în Liga Campionilor, chiar dacă vor da piept cu o selecţionată multinaţională. Ediţia din acest a a Ligii

Tehnicianul Oltchimului este convins că elevele sale pot debuta cu un succes în Liga Campionilor, chiar dacă vor da piept cu o selecţionată multinaţională.

Ediţia din acest a a Ligii Campionilor la handbal feminin va debuta mâine. "Galacticele" noastre de la Oltchim Rm. Vâlcea au un adversar extrem de puternic în campioana Danemarcei, Viborg, partida de mâine găzduită de Sala Traian din Zăvoi urmând a începe la ora 16.50 (în direct pe sport.ro). Din Grupa D mai fac parte Ferencvaros (Ungaria) şi Buducnost (Muntenegru).

Candidată la câştigarea grupei, Viborg nu este privită cu teamă de către oficialii Oltchimului. "Viborg este o echipă multinaţională cu patru handbaliste daneze, trei germane, trei norvegiene şi o sârboaică. Totuşi, îmi doresc o victorie clară de la trei goluri în sus.

Important este ca noi să reuşim jocul nostru colectiv, să avem viteză în joc, dar şi în reacţii", a spus Tadici, care a mai adăugat că meciul a fost foarte bine pregătit tactic. Starea de optimism a antrenorului a fost "injectată" şi jucătoarelor. "De obicei, la meciurile importante şi foarte grele am reuşit să ne mobilizăm, să arătăm pe teren că formăm o echipă. Aşa trebuie să fie şi acum cu Viborg, să trecem peste oboseală şi să obţinem victoria", a completat şi Luminiţa Huţupan, portarul vâlcencelor.

Totuşi, Tadici ia în calcul şi un eventual eşec: "Dacă vom pierde această întâlnire, meciul următor de la Budapesta va deveni unul crucial pentru noi, mai ales că şi Buducnost este o candidată pentru un loc în sferturi". "Este limpede că Viborg este principala candidată la şefia grupei din care facem şi noi parte.

Deci, pentru a te califica, ori ciupeşti puncte de la daneze, ori te impui pe linie în faţa celorlalte contracandidate. Nu vom face o tragedie dintr-un eventual eşec cu danezele, dar atunci sigur situaţia Oltchimului s-ar îngreuna", a spus şi Ioan Gavrilescu, preşedinte de 29 de ani al echipei din Vâlcea. Pe lângă aceste probleme mentale, Tadici se confruntă şi cu mai multe probleme de sănătate în cadrul lotului.

Astfel, Gatzel, Cheraşcu şi Ivan nu vor fi folosite, deoarece abia au revenit după ce mai vechi accidentări. "Gatzel s-a operat în primavară de ligamente şi nu are niciun meci în acest sezon, Cherescu nu ne poate ajuta, fiind nerefăcută după operaţia de menisc, iar Ivan abia a revenit după intervenţia chirurgicală de la inimă", a conchis Tadici.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite