Suspecte de dopaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elena Iagăr-Antoci şi Cristina Vasiloiu ar putea rata Jocurile Olimpice dacă se confirmă ca au folosit eritropoetină. Cele două vor şti sigur acest lucru pe 14 august Potrivit probei A a

Elena Iagăr-Antoci şi Cristina Vasiloiu ar putea rata Jocurile Olimpice dacă se confirmă ca au folosit eritropoetină. Cele două vor şti sigur acest lucru pe 14 august

Potrivit probei A a testului antidoping efectuat de către laboratorul de la Lausanne, la solicitarea oficialilor români, sportivele sunt bănuite de consum de EPO.

Atletele Elena Iagăr-Antoci şi Cristina Vasiloiu au fost descoperite în luna iulie a acestui an cu valori mărite ale hemoglobinei. Conform analizelor de atunci, cele două componente ale lotului olimpic aveau peste 18 grame de hemoglobină la 100 ml de sânge, cantitatea normală pentru un sportiv de performanţă fiind de maximum 15.

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a dispus imediat un control amănunţit, care a fost efectuat pe data de 6 august de institutul de profil din Capitală. "Este cea mai bună metodă de a afla dacă sunt sau nu suspecte de a fi folosit substanţe interzise, în speţă eritropoetină. Acum aşteptăm verdictul", a declarat preşedintele Federaţiei Române de Atletism, Sorin Matei.

Iagăr - Antoci: "Nu ştiu nimic"

Conform Mediafax, "surse din anturajul atletelor ar fi afirmat că laboratorul de la Lausanne a transmis că <> , dar din cauza cantităţii mici de urină <> .

Prin urmare, instituţia din Elveţia a informat Agenţia Mondială Antidoping (WADA) despre această situaţie şi a recomandat un control medical înainte de Jocurile Olimpice". În cursul dimineţii de ieri, Elena Iagăr-Antoci nu aflase nimic despre faptul că există posibilitatea să fi fost depistată pozitiv, cu EPO.

"Aud acest lucru pentru prima oară, de la dumneavoastră. Aşa ceva nu se poate. Dacă, într-adevăr, în cel mai rău caz, acest lucru era adevărat, atunci noi, federaţia şi antrenorul, trebuia să aflăm mai întâi, nu presa", a precizat Iagăr-Antoci pentru "Adevărul".

Eleonor Roşca nu comentează

Antrenorul Eleonor Roşca, cel care le pregăteşte pe Elena Iagăr-Antoci şi pe Cristina Vasiloiu, a fost sec: "Nu comentez şi nu vreau să declar nimic". Tehnicianul nu a fost, împreună cu sportivele, la Monaco. Roşca are un club privat, Olimpic Craiova. De numele lui se leagă şi atletele Corina Dumbrăvean şi Liliana Popescu, ambele implicate în cazuri de dopaj.

Academia Naţională Antidoping a efectuat în acest an câte trei controale pentru componenţii delegaţiei olimpice a României.

Nu cred că este un anunţ oficial din partea forului de la Lausanne şi nici nu cunosc sursele din care au apărut aceste afirmaţii
Elena Iagăr-Antoci,
atletă

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite