Succes în deplasare după două luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Steaua nu mai câştigase la Piatra Neamţ de cinci ani, iar ultima victorie obţinută în deplasare a avut loc pe 7 noiembrie împotriva celor de la Mioveni. Chiar şi aşa, tot gazdele încep

Steaua nu mai câştigase la Piatra Neamţ de cinci ani, iar ultima victorie obţinută în deplasare a avut loc pe 7 noiembrie împotriva celor de la Mioveni.

Chiar şi aşa, tot gazdele încep mai bine şi îi împing pe oaspeţi în propria jumătate. Steaua a replicat pe contra-atac, în minutul 12, Dică trimiţând puţin pe lângă poarta lui Mulţescu. Şapte minute mai târziu, "roş-albaştri" au deschis scorul prin Vali Badea, al cărui şut de la 20 de metri a fost deviat nefericit de Hamza în poartă.

Ceahlăul nu a acuzat lovitura şi a continuat să preseze, dar şuturile lui Doicaru sau Frunză nu nimeresc poarta, în timp ce Zapata a scos miraculos "torpila" lui Narcis Răducan de la 25 de metri. Scăpat din acest iureş, Lăcătuş l-a aruncat în luptă şi pe Baciu, în locul lui Neaga, în dorinţa de a închide jocul, dar asta nu l-a împiedicat pe Golban să mai rateze o ocazie mare, mingea deviată de acesta fiind respinsă cu pieptul de către Zapata.

Bara lui Cristocea, din minutul 85, nu a reuşit să şteargă prea mult din impresia proastă lăsată de stelişti care au ajuns totuşi până pe locul patru în clasament. "Niciodată nu ne-am propus să lăsăm adversarul să ne domine, dar de această dată nu am avut ce face", a declarat Marius Lăcătuş.


Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite