Studentii au picat examenul National
0"Eu sunt vinovat pentru aceasta infrangere, nu jucatorii", a spus Dan Petrescu
Doar 500 de spectatori au fost prezenti in Cotroceni pentru a asista la cea mai surprinzatoare rasturnare de situatie din sferturile de finala ale Cupei Romaniei. FC National a invins cu scorul de 3-0 Sportul Studentesc si s-a calificat in semifinalele competitiei cu scorul general de 3-2. In minutul 23, FC National reuseste deschiderea scorului, dupa ce Octavian Chihaia a reluat in poarta centrarea venita de pe partea dreapta de la Sava. Scorul la pauza avea sa fie insa 2-0 pentru gazde, pentru ca, in minutul 41, Sorin Radoi reia in propria poarta o centrare a lui Caramarin, iar in acest fel FC National egaleaza rezultatul din meciul tur. La zece minute dupa reluarea partidei, Tibi Balan are sansa de a trimite Sportul in faza semifinalelor, dar, scapat singur spre poarta gazdelor, suteaza slab, iar Popa respinge fara probleme. Bancarii reusesc al treilea gol cu zece minute inainte de final, cand Caramarin a punctat pentru a treia oara cu un sut de 14 metri, la coltul lung. Peste numai un minut, Savu l-a lovit pe Rusu si a vazut cartonasul galben, dar elevii lui Dan Petrescu nu reusesc sa inscrie golul salvator, astfel ca trupa lui Olariu va juca in semifinalele Cupei Romaniei. "Ma bucur foarte mult pentru aceasta victorie. Asa cum am jucat astazi, am demonstrat ca putem invinge orice echipa din campionat. Daca evoluam astfel in toate meciurile din acest tur, acum eram pe primul loc, cu mai multe puncte avans. Sunt mai mult decat multumit de evolutia jucatorilor, pacat insa ca nu avem constanta, e o diferenta prea mare de la un meci la altul. Azi (n.r. - ieri), daca pierdeam calificarea, eu eram satisfacut pentru ca stiam ca jucatorii au dat totul pe teren", a spus tehnicianul Cosmin Olaroiu. La finalul partidei si Dan Petrescu a recunoscut superioritatea adversarului: "A fost o victorie muncita si meritata a Nationalului, chiar daca si noi am avut cateva sanse de a marca. Practic, azi (n.r. - ieri) a castigat echipa mai matura, mai experimentata. Baietii mei nu au stiut care este diferenta dintre un meci din campionat si unul de Cupa si nu s-au concentrat suficient. Dar eu sunt vinovat pentru aceasta infrangere, nu jucatorii. Am spus dinainte ca mi-e frica de acel 2-0 din tur si apoi s-a glumit pe seama mea. Acum s-a vazut ce periculos este acest scor. Nationalul cred ca are acum sansa de a castiga Cupa Romaniei", a declarat Dan Petrescu.