Steaua a fost invinsa de anonimii de la FC Zemun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stelistii vor avea ghete personalizate la intalnirea din Cupa UEFA cu Valencia

Steaua a pierdut al patrulea meci amical disputat in Cipru, cedand cu 0-1 in fata ocupantei locului sase din campionatul sarb, FC Zemun. Dupa ce a remizat in fata campioanei Serbiei, Steaua Rosie, ros-albastrii nu au putut depasi un adversar modest care a apelat la toate mijloacele pentru a pastra rezultatul. Zenga a revenit la sistemul 4-4-2, pastrand in atac cuplul format din Laurentiu Dinita si Andrei Cristea. Ros-albastrii au inceput bine partida si, in minutul 25, au obtinut o lovitura de pedeapsa dupa ce Dinita a fost faultat in careu. Penalty-ul a fost ratat insa de Bostina, jucator care, pana la pauza, a mai trimis o data balonul in bara. Sarbii au reusit sa inscrie singurul gol al partidei, tot din penalti, in minutul 32, prin Nenad Miljas, dupa un fault in careu comis de Nesu. In repriza a doua, sarbii au efectuat nu mai putin de 20 de schimbari pentru a mentine rezultatul, enervandu-l pe tehnicianul Walter Zenga, cel care le-a reprosat arbitrilor ca permite adversarilor sa traga de timp. Veteranul Stelei, Dorinel Munteanu, a lipsit de la intalnirea cu FC Zemun, el fiind invoit pentru a-si rezolva niste treburi personale in Germania. Stelistii se pregatesc in cele mai mici amanunte pentru meciul cu Valencia. Astfel, pentru partida de pe stadionul Mestalla, ros-albastrii vor purta, in premiera, ghete personalizate. Cu aceasta ocazie, fiecare component al echipei va primi cate o pereche de ghete create special dupa marimile si modelul agreat de fiecare jucator si vor fi personalizate cu numele fotbalistilor stelisti.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite