Steaua s-a întărit cu cel mai în formă portar din Portugalia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campioana Diviziei A, Steaua Bucureşti, a dat lovitura, reuşind să-l transfere pe cel mai în vogă portar al primei ligi portugheze, Carlos Alberto Fernandes, jucătorul Boavistei Porto. Fernandez

Campioana Diviziei A, Steaua Bucureşti, a dat lovitura, reuşind să-l transfere pe cel mai în vogă portar al primei ligi portugheze, Carlos Alberto Fernandes, jucătorul Boavistei Porto. Fernandez are 26 de ani, s-a născut la Kinshasa, în Republica Democrată Congo, şi apără buturile alb-negrilor din 2004, când a fost transferat de la Pacos Fereira.
Noul portar al Stelei este considerat de presa lusitană unul dintre cei mai în formă jucatori ai campionatului, fiind titular de drept al lui Boavista Porto în acest sezon. Fernandes a jucat în 14 dintre cele 20 de etape ale acestul sezon, inclusiv în cele trei derbiuri cu Sporting, Benfica şi FC Porto. În ultimul său meci în tricoul Boavistei, goalkeeperul portughez a apărat excelent în partida câştigată, vineri, pe terenul lui Pacos Fereira, scor 1-0. Managerul general al roş-albaştrilor, Mihai Stoica, a fost în Portugalia şi a parafat transferul lui Carlos Alberto, care a semnat pe o perioadă de trei ani şi jumătate şi va câştiga în jur de 150.000 de euro pe sezon. "Boavista este echipa mea de suflet în Portugalia. Le doresc succes tuturor colegilor alături de care am lucrat la această echipă", a declarat Fernandes pentru cotidianul "O Jogo", care notează că fotbalistul va fi deţinut în coproprietate de cele două cluburi. Portarul se va alătura noilor săi colegi în cantonamentul din Cipru. Tehnicianul Cosmin Olăroiu este încântat de noua achiziţie a roş-albaştrilor, cu atât mai mult cu cât şi ceilalţi doi portari, Cernea şi Toma, au avut evoluţii foarte bune în stagiile de pregătire. Cornel Cernea nu va putea fi însă folosit o perioadă, el suferind o leziune musculară.
Amical cu trei eliminaţi
Steaua a jucat sâmbătă primul amical din stagiul de pregătire din Cipru, în compania formaţiei ruse Energia Vladivostok. Partida s-a încheiat la egalitate, golurile roş-albaştrilor fiind înscrise de Andrei Cristea (11) şi Gabriel Boştină (90). Contra echipei din Vladivostok, Cosmin Olăroiu a folosit rezervele, trimiţând în teren următoarea formulă: Toma - D. Bălan, Tudose, E. Baciu, P. Marin - Opriţa, Lovin, Cristocea, Fl. Dumitru - Cristea, Diniţă, iar în repriza secundă au mai jucat Paraschiv, Neşu, Nicoliţă, Boştină, Liţu, Ochiroşii şi Enescu. Meciul a fost cu scântei, steliştii Lovin, Cristea şi Goian fiind eliminaţi de pe teren, dar ei au putut fi înlocuiţi de alţi jucători. Al treilea portar din lotul campionilor, Marius Toma, s-a remarcat în repriza secundă, când a apărat un penalti.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite