Steaua a ingropat Craiova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Formatia din Ghencea a castigat cu 5-0 in fata Universitatii Craiova, dupa un meci in care nu s-a pus decat problema scorului * "Acum nu mai poate nimeni sa-l ia la misto pe Gigi Becali * La cum a jucat astazi, Steaua poate sa joace finala Cupei UEFA", exulta patronul stelist * Steaua si-a completat lotul transferandu-i ieri pe bacauanii Lovin si Baciu

Steaua a invins clar Universitatea Craiova, scor 5-0, dupa o partida in care pe teren s-a aflat numai o singura echipa. Debutul meciului a fost marcat de recentul esec pe teren propriu in fata lui Zeleznik. Galeria "ros-albastrilor" a pastrat tacere timp de sase minute, pentru a taxa ultima contraperformanta a echipei, dand ocazia celor 150 de fani olteni sa asigure fondul sonor din Ghencea. Momentul de suparare al galeriei avea sa fie urmat de o partida cum nici cel mai fanatic sustinator al "militarilor" nu isi putea inchipui. Mai intai a inscris Dica, in minutul 13, apoi Cristea, un minut mai tarziu, naucindu-i pe olteni. Dupa acest inceput perfect, stelistii au beneficiat si de un penalty acordat foarte usor de arbitrul Ionica Serea, care l-a eliminat la aceeasi faza si pe Murgan, dupa ce a fost injurat de acesta. Astfel, Dica a inscris cel de-al doilea gol al sau si Craiova era la pamant. Repriza a doua a consemnat un galop de sanatate al gazdelor, care au mai inscris de doua ori, prin Dica (61) si Bostina (72) si au ratat un penalty prin Neaga, in minutul 65. Suparati de figuratia facuta de favoriti pe gazon, fanii olteni au parasit stadionul in minutul 50. De altfel, ei au afisat o serie de bannere in care criticau atitudinea jucatorilor si a conducatorilor "Stiintei". "Mandria de oltean nu vine odata cu transferul, ea trebuie castigata", "Onorati acest blazon sau iesiti de pe gazon", "Badea ba nu" sau "StaiCu Rednic sau pleci!" au fost cateva din mesajele fanilor olteni. Victoria concludenta a adus si impacarea dintre fani si antrenorul Walter Zenga, aclamat indelung la sfarsitul meciului. "Sunt foarte fericit pentru prestatia echipei. Ma bucur pentru jucatori, suporteri si patron. Azi am jucat exceptional. Cine mai spune acum ca am jucat cu rezervele si nu am experienta? Azi am folosit un cuplu de fundasi centrali nou: Ogararu-Falemi. Imi pare rau, nu am experienta pentru aceste lucruri", a declarat ironic italianul. In ceea ce-l priveste pe antrenorul "Stiintei", Mircea Rednic, acesta a spus ca si-a felicitat elevii dupa meci si a dat de inteles ca este decis sa renunte la functia de antrenor. "Am avut 15 minute bune si mie chiar imi era teama sa nu luam gol dupa primele 10-12 minute. Dupa meci mi-am felicitat toti jucatorii care au jucat bine, mai putin Murgan, care a facut un gest inadmisibil. Ma voi gandi bine ce voi face in continuare si joi voi anunta ce decizie am luat. Vreau sa ma sfatuiesc si cu familia. Pana acum am fost sustinut de patron, dar dupa scorul asta...", a spus Rednic. Dupa aceasta victorie la scor, patronul Gigi Becali a revenit la formula "Real Madrid al Romaniei", declarandu-se increzator ca Steaua poate ajunge in finala Cupei UEFA. "Asta-i pohta ce-am pohtit. Acum nu mai poate sa-l ia nimeni la misto pe Gigi Becali. Eu cred ca Zenga a dovedit astazi ca are valoare de Steaua, care este Real Madridul Romaniei, deci cea mai buna echipa din tara. La cum joaca si cum a jucat astazi, Steaua poate sa joace finala Cupei UEFA". Meciul de duminica seara a fost urmarit si de fostul jucator stelist Miodrag Belodedici. Acesta a stat in loja alaturi de patronul Gigi Becali si a fost aclamat indelung de fanii stelisti. Plecarea lui Aliuta si problemele din defensiva i-au determinat pe conducatorii din Ghencea sa-i transfere, ieri, pe bacauanii Florin Lovin si Eugen Baciu. Cei doi au fost adusi in Ghencea prin intermediul satelitului din divizia C Steaua II Stefanesti, ei avand drept de joc atat in Divizia A, cat si in Cupa UEFA. "Am primit un telefon saptamana trecuta, dar nu imi venea sa cred, insa pana la urma visul mi s-a implinit. Sper sa castig campionatul cu noua mea echipa, pentru ca Steaua are cel mai bun lot", a declarat proaspatul stelist Lovin.
Mircea Rednic, gata sa paraseasca Stiinta
Dinel Staicu, patronul Universitatii Craiova, l-a criticat dur pe antrenorul echipei de fotbal dupa infrangerea rusinoasa a oltenilor in urma meciului cu Steaua. "Prea multe transferuri facute in aceasta vara, care, dupa parerea mea, nu si-au avut rostul. Era nevoie de doua-trei plombe la lotul care anul trecut a luat locul patru. In plus, tensiunile din cadrul grupului au devenit insuportabile. Sunt prea multe bisericute in lot. Altfel nu-mi explic cele intamplate", a declarat Dinel. El a mai spus ca va purta o discutie cu mai multi jucatori ai lotului si se va decide si in privinta antrenorului. Dupa meciul din Ghencea, Mircea Rednic a declarat ca astazi va anunta daca mai ramane la Universitatea Craiova. "Maine (astazi - n.r.) vin la Craiova, voi discuta cu domnul Staicu si voi anunta intr-o conferinta de presa decizia luata. Oricum, 90 la suta sunt decis sa parasesc Craiova", a spus Puriul. Chiar si asa, procentul dat de Rednic este numai verbal, pentru ca apropiati ai acestuia sustin ca decizia este luata, iar astazi va anunta oficial ca paraseste Universitatea, iar in conferinta de presa va face dezvaluiri senzationale despre cele petrecute in Banie. Conform unor surse din cadrul clubului oltean, Dinel Staicu s-a gandit deja si pe cine va numi in locul lui Mircea Rednic: Piturca sau Silviu Lung.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite