Steaua lui Gigi Becali,scoasă basma curată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Arbitraj pentru Fotbal a anulat sancţiunile din cazul "Valiza" Vicecampioana Ligii I a scăpat de depunctare, iar patronul Gigi Becali a rămas doar cu şase luni de

Curtea de Arbitraj pentru Fotbal a anulat sancţiunile din cazul "Valiza"

Vicecampioana Ligii I a scăpat de depunctare, iar patronul Gigi Becali a rămas doar cu şase luni de suspendare.

Curtea de Arbitraj pentru Fotbal, condusă de fostul avocat Daniel Florea, a anulat toate deciziile luate anterior de Comisia de Disciplină a FRF şi menţinute de Comisia de Apel. Prin urmare, Steaua a scăpat de sancţiunea prin care pierdea şapte puncte în clasamentul sezonului trecut.

Patronului Becali i-a fost scăzută suspendarea, de la doi ani la şase luni. Finanţatorul va putea intra pe stadioane, dar nu va putea reprezenta oficial clubul. "Steaua nu mai e suspendată, nici "U" Cluj. Se anulează şi decizia că Becali nu mai are voie pe stadioane doi ani.

În loc de asta am primit o suspendare de şase luni în care nu am voie să merg la cabine sau să reprezint clubul", a spus Becali. De asemenea, lui Petre Marin (Steaua) i-a fost anulată suspendarea de şase luni.

"N-au vrut să asculte ordinele lui Sandu"

Gigi Becali l-a atacat dur pe preşedintele FRF, Mircea Sandu, pe care l-a acuzat că a stat în spatele deciziilor anterioare. "Băieţii ăştia de la CAF au avut onoare. Mircea Sandu nu e aici şi probabil o să-i dea în câteva zile afară pentru că nu vor să-i execute ordinele!"

Riscau excluderea din Europa?

Becali a declarat că, dacă Steaua rămânea cu sancţiunile anterioare, atunci clubul ar fi fost exclus din cupele europene. "A fost o regie şi o maşinaţiune, dar nu a fost făcută de conducerea FRF, ci doar de o singură persoană, care a vrut să dea Steaua afară din Ligă şi să joace în locul ei Rapidul. Dimineaţă a vorbit Argăseală la UEFA şi i-au spus că, dacă se menţine decizia din ţară, o să ne dea afară din cupele europene", susţine Becali.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite