Stadioanele dispărute ale vechilor Bucureşti

Patru arene pe care s-a scris istoria timpurie a fotbalului bucureştean au dispărut. Nici Giuleştiul - ultimul supravieţuitor al acelor vremuri - nu se simte prea bine în prezent. Construcţia

Patru arene pe care s-a scris istoria timpurie a fotbalului bucureştean au dispărut. Nici Giuleştiul - ultimul supravieţuitor al acelor vremuri - nu se simte prea bine în prezent. Construcţia se află într-o stare deplorabilă

Istoria nu a fost prea blândă cu fotbalul bucureştean. Patru stadioane celebre au dispărut în ultimii 70 de ani, locul lor putând fi astăzi de-abia ghicit. Doi dintre cei trei "granzi" ai Bucureştiului interbelic (Venus şi Unirea Tricolor) au dispărut în anii comunismului, cu tot cu stadioanele pe care jucau. Doar Rapid a supravieţuit, însă arena sa se află în stadiu avansat de degradare.

Stadionul Romcomit (abreviere a Băncii Comerciale Româno-Italiană) a fost inaugurat în 1923, fiind considerat la acea vreme ca unul foarte modern. Era stadionul echipei cu acelaşi nume, condusă de Ettore Brunelli, dar, la cumpăna anilor 1924 şi 1925, Romcomit a fuzionat cu Triumf, rezultând Juventus Bucureşti, care avea să devină noul deţinător al stadionului. Aici au avut loc primele meciuri în nocturnă din România, la 13 şi 14 septembrie 1933: amicalele susţinute de celebra, pe atunci, Ujpesti Budapesta cu CFR şi Venus. Instalaţia de nocturnă, aşa cum o descria Ioan Chirilă în cărţile sale, era una rudimentară şi consta în nişte becuri prinse pe câteva rânduri de fire intinse deasupra terenului. Astfel că, la degajările mai înalte, mingea "se pierdea" în întuneric sau se întâmpla să lovească unul din becuri. În acest caz, jocul se întrerupea până când un angajat al stadionului, dotat cu o scară, monta un bec nou.

Arena Juventus, sacrificată de Carol al II-lea

Pe "cocheta Arenă Romcomit", cum era denumită în presa vremii, s-au jucat şi două meciuri amicale ale naţionalei, în 1925, cu Turcia (scor 1-2) şi cu Bulgaria (scor 6-1). La începutul lui 1934, stadionul a fost dărâmat, chiar în sezonul în care Juventus promovase în "A", pentru că regele Carol al II-lea a dorit să construiască pe locul său "Cetatea Universitară", complexul studenţesc de astăzi, de lângă Facultatea de Drept.

Stadionul Venus, distrus de comunişti

Arena Venus a fost inaugurată în 1928, ca un teren dedicat doar fotbalului. Unul dintre cei mai longevivi şi fideli conducători ai clubului, avocatul Alexandru Eladescu, şi-a vândut o pădure, proprietate personală, pentru a obţine banii nece-sari amenajării arenei. Venus, care juca în tricouri negre, reprezenta protipendada bucureşteană a vremii. În perioada interbelică, era echipa cea mai titrată din capitala României (opt titluri de campioană, între 1920 şi 1940). Arena Venus a găzduit, la 22 septembrie 1935, primul "cuplaj" din Divizia A, Unirea Tricolor - AMEFA şi CFR Bucureşti - Crişana Oradea, iar la 18 mai 1939 aici s-a jucat şi un meci al naţionalei, amicalul cu Letonia (scor 4-0). Între 1937 şi 1939 s-au desfăşurat pe Venus majoritatea meciurilor echipelor româneşti din Cupa Europei Centrale, însă pe zgură, nu pe gazon, dar şi cinci finale ale Cupei României. Odată cu instaurarea comunismului şi "lichidarea burgeziei", echipa a fost trecută în ligile inferioare şi, în cele din urmă, a dispărut. În 1948, zona de la intersecţia dintre Splaiul Dâmboviţei şi Podul Eroilor (care se numea chiar Podul Venus) a fost inclusă într-o arie militară. Aproape toate construcţiile de acolo au fost dărâmate, inclusiv Arena Venus.

Miliţia stalinistă a desfiinţat Unirea

Stadionul Unirea, aparţinând clubului bucureştean omonim, a fost inaugurat în octombrie 1924. Stadionul era situat în vecinătatea Gării de Est. Pe 1 iunie 1926, Unirea a fuzionat cu Tricolorul Bucureşti, rezultând o echipă care avea să devină celebră, Unirea Tricolor, echipa cartierului Obor. Arena a găzduit primul meci al campionatului în sistem divizionar (valabil şi astăzi), pe 4 septembrie 1932, dintre Unirea Tricolor şi AMEFA. În 1948, popularul club a fost "înghiţit" de Ministerul Afacerilor Interne, iar numele i-a fost radiat pentru a fi botezat Dinamo "B" Bucureşti (în timp ce Dinamo "A", actualul Dinamo, luase locul Ciocanului Bucureşti, fosta Maccabi). Lăsat în paragină, stadionul a fost dărâmat şi pe locul lui s-au ridicat blocuri de locuinţe.

Stadionul Republicii, demolat de Ceauşescu

La 9 mai 1926 avea loc inaugurarea stadionul ONEF, care ceva mai târziu avea să îşi schimbe numele în ANEF (după Agenţia Naţională de Educaţie Fizică). Era considerat primul stadion modern din România, fiind dotat cu cel dintâi gazon cu drenaj de la noi. În timpul războiului însă a ars din cauza unui incendiu, dar avea să fie recondiţionat şi redat în folosinţă sub numele de "Republicii", la 3 septembrie 1948, cu ocazia primei ediţii a Campionatelor Internaţionale de Atletism ale Republicii Populare Române. De altfel, foarte mult timp, atletismul şi fotbalul au coexistat pe acest stadion, care era cel mai mare din ţară, având 28.026 locuri. Declinul avea să înceapă după apariţia Stadionului "23 August" (azi, Stadionul Naţional din Complexul "Lia Manoliu"), inaugurat în 1953, cu ocazia Festivalului Mondial al Tineretului.

Pe ONEF a jucat de 42 de ori naţionala

Istoria stadionului "Republicii" este bogată însă: a găzduit 42 de meciuri ale echipei naţionale, unul al echipei olimpice, 15 jocuri din cupele europene, 22 de finale ale Cupei României şi alte nenumărate meciuri de campionat, cupă, juniori etc. Dar, în a doua jumătate a anilor 80, stadionul a avut ghinionul să se situeze mult prea aproape de nou construita Casă a Poporului. Ceauşeştii au hotărât să transforme arena în elicodrom. Chiar dacă dorinţa lor n-a devenit realitate până în decembrie 1989, distrugerile suferite de Stadionul Republicii s-au dovedit iremediabile. Astăzi mai pot fi văzute doar zidurile cărămizii ale fostelor tribune, iar în interior se află garajul Camerei Deputaţilor.